“Ulterior tata si Alexander si-au petrecut o gramada de timp impreuna intr-un loc cu stanci ai caror pereti drepti coborau pana la nivelul solului. Din cand in cand unul dintre ei se intorcea la foc si aduna bete pe jumatate arse.”
Cartea o poti cumpara de aici.
“Cand am incercat sa vedem ce faceau, ne-au alungat de acolo. In cele din urma, dupa vreo cateva zile, s-au intors la pestera cu un aer triumfator si au strigat ‘Ei, acum puteti veni sa vedeti cu totii!’, iar noi ne-am dus buluc la stancile acelea cu peretii drepti. Acolo se inalta maiestuos, in marime naturala si acoperit cu par des, un imens mamut negru! Matusile au tipat si au fugit ingrozite, iar copiii s-au imprastiat in toate directiile, repezindu-se la copaci. Daor eu, Oswald si Wilbur eram inarmati si, fara sa stam pe ganduri, ne-am aruncat sulitele spre el.
– In dosul varfului urechilor! a urlat Oswald. Loviti-l, flacai, e viata noastra in joc!
Numai ca mamutul a ramas imperturbabil , iar sulitele noastre au ricosat din blana lui. Am observat ca tata si ALexander se cocosau de ras.
– N-are a face, a zis tata. Am demonstrat un important principiu psihologic.
– Dar asta-i un mamut, a cometat Oswald. As putea sa jur…
– Ce? l-a intrebat tata.
– L-am vazut miscandu-se, a mormait Oswald.
– Exact, a zis tata.
– E umbra unui mamut, am spus eu. Dar unde-i mamutul?
– Pariez ca l-am ranit, a intervenit Oswald. Ar trebui sa o pornim pe urmele lui si sa-l doboram.
– Cred ca data viitoare ai face mai bine sa desenezi o antilopa, i s-a adresat tata lui Alexander. Pasionatii de vanatoare au niste minti ingrozitor de prozaice.
Cu toate acestea, la scurt timp dupa aceea am pornit alaturi de Oswald pe urmele unui mamut si l-am doborat! Semana leit cu umbra aceea. Iar apoi s-a intamplat un lucru extrem de semnificativ: umbra de pe stanca a disparut. Mie mi s-a parut ciudat ca am putut manca mamutul fara ca asta sa-i afecteze umbra, iar dupa ce l-am mancat, m-am dus dis-de-dimineata sa arunc o sulita sau doua in umbra. Era o dimineata incantatoare, luminoasa, racoroasa si aurie dupa ploaie. Umbra disparuse. M-am intors in fuga si am anuntat vestea.
Tata s-a suparat. Pur si simplu nu voia sa ma creada, dar a fost nevoie sa accepte ca aveam dreptate. S-a holbat aproape o ora la stanca goala, dupa care a zis:
– Exista o explicatie simpla si absolut fireasca.
– Sigur ca exista, tata, am spsus eu. Umbra e inauntrul nostru, laolalta cu mamutul.
– Dragul meu Ernest, mi-a raspuns tata, cu o minte asa de subtila ca a ta o sa ajungi departe. Probabil prea departe. Dute si ciopleste pietre de cremene pana iti spun eu sa te opresti. Trebuie sa avem grija de creierul ala, sa nu se incinga prea tare.
Munca asta repetitiva era ucigatoare pentru un intelectual. Si n-am fost scutit de ea decat dupa multa, foarte multa vreme.”
Daca vrei cartea ta, click aici.
bibliotecabunicului.wordpress.com 