Fata din tren

on

“Sunt in aripa de accidente si urgente a Spitalului Universitar. Am fost lovita de un taxi in timp ce traversam Gray’s Inn Road. Vreau sa se consemneze faptul ca eram perfect treaza, desi nu eram in apele mele deloc, eram distrata si aproape panicata. Deasupra ochiului drept am o taietura de vreo doi centimetri, cusuta de un rezident aratos care e dezamagitor de expeditiv si de indiferent. Cand termina de pus copcile, imi observa cucuiul din cap.

 – Nu e de-acum, ii spun.

 – Asa arata, raspunde el.

 – Bine, nu e de azi.

 – Ai fost la razboi, sa inteleg?

 – M-am lovit cand m-am urcat in masina.

Imi examineaza capul pentru cateva secunde bune si apoi spune:

 – Nu, zau? Face un pas inapoi si se uita in ochii mei:

 – Nu prea pare ca e asa cum zici. Mie mi se pare mai degraba ca te-a lovit cineva cu ceva in cap, declara el si eu inghet pe loc.”

(…)

Cartea o poti cumpara de aici.

(…)

“Imi proptesc mana in pieptul lui si imping cu toata forta de care sunt in stare, dar nu pot respira si el e mult mai puternic decat mine. Bratul imi striveste traheea, simt cum sangele imi pulseaza in tample, privirea mi se incetoseaza. Cu spatele lipit de perete, incerc sa tip. Il prind de tricou cu putere si el imi da drumul. Se intoarce cu spatele la mine si eu ma preling pe dusumea, in bucatarie.

Tusesc si scuip, iar lacrimile imi curg rauri pe obraji. El e la doar cativa pasi de mine, si cand se intoarce, duc automat mana la gat, sa mi-l protejez. Vad rusinea in privirea lui si imi vine sa ii spun ca e OK. Ca eu sunt OK. Deschid gura, dar cuvintele refuza sa iasa, in schimb tusesc din nou. Durerea este incredibila. Imi spune ceva, dar nu-l aud, am senzatia ca sunt sub apa, sunetul este amortizat, ajunge la mine neclar. Nu reusesc sa disting niciun cuvant. 

Cred ca spune ca-i pare rau. 

Ma ridic in picioare, il imping sa-l dau la o parte si fug pe scari, apoi trantesc usa dormitorului in urma mea si o incui. Ma asez pe pat si astept, incercand sa-i aud pasii, dar nu vine dupa mine. Sar in picioare si apuc geanta de sub pat, iar cand ma duc la comoda sa-mi iau cateva haine, imi surprind imaginea in oglinda. Imi duc mana la fata: pare incredibil de alba in contrast cu pielea rosie din jurul gatului, cu buzele vinete si cu ochii injectati.

Sunt socata, pentru ca niciodata n-a ridicat mana asupra mea ca acum. Pe de alta parte, ma asteptam la asta. Undeva, in sinea mea, am stiut intotdeauna ca e capabil de asa ceva, ca la un moment dat o sa se intample. Ca spre asta il indreptam eu. Scot incet lucruri din sertare – lenjerie intima, cateva tricouri; le indes in geanta. 

Inca nu i-am spus nimic. Doar am inceput. Am vrut sa-i spun inainte ce era mai rau, si dupa aceea sa-i dau vestea cea mare. N-am vrut sa-i spun despre copil si apoi sa-l anunt ca era posibil sa nu fie al lui. Ar fi fost prea crud.” 

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s