Inutilii

“Bjorn ramasese acolo, nemiscat, nemaivazand nimic in jur. Durerea pulsa din obraji, din coltul gurii, din tample si din piept. Era o rana deschisa. La un moment dat, nu mai vazu nimic. Negrul din fata ochilor se deschise incet-incet, transformandu-se in verde. Alerga, adulmecand ca un ogar, miros de sange. In departare se auzea un latrat de caine. Se opri langa un copac, parfumul scoartei rasinoase patrunzandu-i adanc in nari. Auzea fosnetul de frunze sub talpile bocancilor, aerul greu facandu-l sa naduseasca. Apoi, zari in luminis corpul lui Thorsson intins pe jos, horcaind si scuipand sange, ce lasa picatele mici, rosiatice peste barba alba. In dreptul gatului o gaura mare, neagra, supurand. Se apleca deasupra lui, cercetand rana”

Cartea o poti cumpara de aici.

“Usa se deschise brusc si, in lumina care napadi incaperea, deslusi o figura slaba, fantomatica.

‘Slava cerului ca esti aici!’ rasufla usurata Mina. ‘Te-am cautat peste tot. Am crezut ca te-au luat Corbii,’ si vru sa-l imbratiseze, ingenunchind langa pat. Insa el se cuibari sub plapuma, ca un pui speriat, tremurand din toate madularele, tragand mai tare patura peste cap.

‘Dragul meu, trebuie sa plecam. E tarziu si aici nu esti in siguranta… Trebuie sa mergi maine la scoala,’ continua mama cu o voce suava.

‘Nu vreau sa mai merg in locul ala. Nu vreau sa mai merg la antrenamente, nu mai vreau nimic!’ zise el infundat de sub patura.

‘Oh, dragule…!’ ofta Mina, asezandu-se pe marginea patului si mangaindu-i bratul.

‘Asta e ce vrea tata, mama? Ca intr-o zi nepotul lui sa il puna intr-o barca si sa-i dea foc?’

‘Dragul meu, stii ca acum asta e legea. Asa merg lucrurile. Tu ai mai multi ani in fata pana sa…’

‘Nu e vorba despre asta, mama!’ rabufni el, ridicandu-se in sezut si dand patura la o parte cu totul, privindu-si mama drept in ochi. Mina tasni in picioare la vederea tumefactiei care acoperea intreg obrazul drept, prelungindu-se spre nasul stramb si ochiul inconjurat acum de cercuri violacee.

‘Oh, Doamne! Ce ti-au facut?’ incremeni ea. ‘Lasa-ma sa vad!’ se apropie ea ingrozita, vrand sa inspecteze rana mai indeaproape.

‘Eu nu vreau ca bunicul sa moara, mai vreau sa stau de vorba cu el, sa ii ascult povestile, sa il intreb, am atatea sa il intreb…’ continua el. Ridicand privirea catre Thorsson, vazu ca acesta inchisese ochii.

‘Dragul meu, drag…’ incepu sa planga Mina. ‘Am gresit. Am gresit cu totii,’ capitula ea, lasand capul sa ii cada in piept.

‘Ati gresit?! Ati gresit?’ glasul ii era acum ragusit si strident. ‘Asta numesti tu greseala, cand esti mereu cu sabia deasupra capului? Cand stii ca o sa fii sacrificat?’

‘Dragul meu, cei care ne conduc…’ vru sa adauge ea, dar el nu o lasa.

‘Si toate balivernele astea despre cei utili… cei utili… Cine sunt cei utili?’ striga el intr-un tarziu disperat. ‘Mortenson care ne pune sa ne vanam intre noi ca mistretii? Cine, mama, cine? Cum naiba ai lasat sa se intample asta, mama? Cum l-ai lasat pe tata sa faca asa ceva?’

‘Tatal tau nu a militat niciodata pentru ce se intampla astazi’, sari Mina in apararea lui Aren. ‘Noua clasa de sus care a preluat puterea a decis ca, din motive economice, …’

‘Pfui, motive economice!’ scuipa Bjorn cu dezgust, intrerupand-o din nou. ‘Aceleasi motive economice pentru care o elita o duce acum de zece ori mai bine decat restul populatiei. Pentru ca tata sa manance carne in fiecare zi, in timp ce ceilalti tremura la coada pentru cateva conserve vechi. Bunicul trebuie sa moara, pentru ca tata sa se poata imbuiba mai departe. Pentru ca…’ o noua durere, ca de bici, ii sfasie celalalt obraz.

Mama isi puse mana la gura, ingrozita parca de propriul gest. Ramasera cateva clipe asa, suspendati in timp, apoi Mina se dadu inapoi speriata.

‘Iarta-ma, Bjorn, iarta-ma!’

‘Il aduc eu’, o linisti Thorsson, facandu-i semn sa iasa.

Mina se intoarse de parca ar fi vrut sa mai adauge ceva, isi apuca faldurile rochiei si iesi grabita din camaruta aproape inghetata. In mica soba improvizata, ultimele pale rosiatice se pierdeau in cenusa.

Bjorn mai ramasese cu mana lipita de obrazul umflat, se ridica anevoie din pat si se duse direct spre o bucata de sticla, care servea pe post de oglinda, agatata intr-un cui stingher. Ramase nemiscat, indelung, holbandu-se la pata violet, ca la ceva misterios. Inchise ochii si tipatul ingrozit al lui Gisli, gemand de durere, ii veni pe loc in minte. Se cutremura si isi pierdu echilibrul, insa bunicul il sprijini cu bratele.”

Daca vrei cartea ta, click aici. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s