Dune

“Thufir Hawat se strecura in sala de exercitiu si inchise fara zgomot usa. Cateva clipe ramase nemiscat. Se simtea batran, obosit, batut de furtuni. Il durea iarasi piciorul stang, ranit pe vremuri, in serviciul batranului Duce.

Trei generatii Atreides, gandi.”

Cartea o poti cumpara de aici.

“La capatul celalalt al spatioasei incaperi scaldate in lumina puternica a soarelui de amiaza, ce patrundea prin luminatorul din tavan, il vazu pe baiat, asezat cu spatele la usa, absorbit de hartiile si de hartile imprastiate pe masa de lucru.

De cate ori sa-i mai repet sa nu stea niciodata cu spatele la o usa?

Hawat tusi incetisor. Paul ramase aplecat deasupra mesei.

Un nor trecu prin fata soarelui. Hawat tusi inca o data.

Paul isi indrepta spatele si spuse, fara sa se intoarca:

– Stiu. Stau cu spatele la usa.

Inabusindu-si zambetul, Hawat traversa incet camera.

Paul nu-si ridica privirea decat in clipa in care batranul se opri la coltul mesei. Pe chipul oaches si brazdat de riduri al mentatului, ochii scanteiau ageri.

– Ti-am auzit pasii pe coridor, zise Paul. Te-am auzit si cand ai deschis usa.

– Zgomotele pe care le produc eu pot fi imitate.

– As recunoaste deosebirea.

E-n stare, gandi Hawat. Cu siguranta ca vrajitoarea de maica-sa ii da invataturi dintre cele mai tainice. Ma intreb ce parere are despre asta pretioasa ei scoala? Poate ca tocmai de aceea o vor fi trimis pe batrana inspectoare; ca s-o aduca la ordine pe scumpa noastra doamna Jessica.

Hawat isi trase un scaun de cealalta parte a mesei, se aseza cu fata la Paul si la usa. Facu lucrul acesta cu vadite intentii demonstrative, apoi se lasa pe spate si-si plimba privirea prin incapere. Sala i se paru deodata bizara, straina. Cea mai mare parte a mobilierului fusese deja expediata pe Arrakis. Mai ramasesera putine lucruri: o masa de antrenament, o oglida pentru exercitii de scrima, cu prismele de cristal imobile si, alaturi, manechinul – peticit si umflat, asemenea unui stravechi pedestras tabacit si mutilat in razboaie.

Ca mine, gandi Hawat.

– Thufir, la ce te gandesti? intreba Paul.

Hawat il privi.

– Ma gandeam ca in curand vom parasi locul acesta si, probabil, nu-l vom mai vedea niciodata.

– De-asta esti trist?

– Trist? Nu, ar fi absurd! Trist este sa te desparti de prieteni. Un domiciliu e doar un domiciliu. Arunca o privire spre hartile de pe masa. Iar Arrakisul nu-i decat un alt domiciliu.

– Te-a trimis tata sa vezi in ce ape ma scald?…”

Up29032021

“In sfarsit, Stilgar se ridica, tinand in mana manerul cristaiului.

 – Pentru Campia Funebra, spuse.

 – Pentru Campia Funebra, repetara intr-un glas fremenii. 

Jessica, aflata in mijlocul cetei, de partea cealalta a locului in care statea Paul, dadu din cap, recunoscand originea ancestrala a ritualului si gandi: Ingemanarea dintre ignoranta si cunoastere… dintre salbaticie si cultura… Totul incepe de la demnitatea cu care ne tratam mortii. Se uita la Paul, intrebandu-se: Oare va intelege? Va sti ce sa faca?

 – Noi suntem prietenii lui Jamis, relua Stilgar. Noi nu ne jelim mortul ca o adunatura de netrebnici.

Un om cu barba sura, aflat in stanga lui Paul, se ridica in picioare. 

 – I-am fost prieten lui Jamis, zise el. Se apropie de gramada si lua distransul. Cand am fost asediati la Doua Pasari si am ramas fara apa, Jamis mi-a dat de la el. 

Omul se intoarse la locul lui. 

Oare se asteapta sa spun ca i-am fost si eu prieten lui Jamis? se intreba Paul. Oare se asteapta sa-mi aleg si eu un obiect din gramada?  Vazu fete intorcandu-se catre el, ocolindu-i privirea. Da, asta asteapta!

In fata lui Paul, un alt barbat se ridica, se apropie de gramada si lua paracompasul.

 – I-am fost prieten lui Jamis, spuse omul. Cand ne-au surpins patrulele la Cotul Stancii si am fost ranit, Jamis i-a atras dupa el pe vrajmasi, si ranitii au putut si salvati.

Omul se ridica si se duse la locul sau.

Din nou, Paul vazu fete intorcandu-se catre el, vazu asteptarea intiparita pe chipuri si-si lasa ochii in jos. Cineva il inghionti din spate si-i sopti:

 – Vrei sa atragi nenorocirea asupra noastra?

Cum sa spun ca i-am fost prieten? gandi Paul.

O alta silueta se desprinse din multime si cand chipul umbrit de gluga ajunse sub glob, Paul o recunoscu pe mama sa. 

Jessica se apleca deasupra gramezii si lua batista.

 – I-am fost prietena lui Jamis, zise ea. Cand spiritul spiritelor din el a inteles ca adevarul trebuie dat la iveala, s-a retras si a salvat viata fiului meu.

Jessica se intoarse la locul ei. 

Iar Paul isi aminti de dispretul din vocea mamei sale cand ii vorbise imediat dupa lupta: ‘Cum te simti in postura de ucigas?’

Si vazu iarasi chipurile intorcandu-se catre el, simti mania si teama oamenilor. In clipa aceea, ii fulgera in minte un pasaj din bobina despre ‘Cultul mortilor’ pe care i-o proiectase odata mama sa. Se hotari brusc.

Incet, se ridica in picioare. 

Un suspin facu inconjurul cetei.

Pasind in mijlocul cercului, lui Paul i se paru ca sinele sau se imputinase. I se paru ca pierduse o bucatica din el insusi si ca acum incerca sa si-o regaseasca. Se apleca deasupra gramezii de lucruri si lua balisetul. O struna vibra usor, lovind unul dintre obiectele de pe jos.

 – I-am fost prieten lui Jamis, sopti Paul. 

Simti lacrimi arzandu-i ochii si facu un efort sa-si adauge tarie in glas. 

 – Jamis m-a invatat… ca… daca ucizi… trebuie sa platesti. Regret ca n-am avut timp sa-l cunosc mai bine.”

Continuare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s