Homo deus. Scurta istorie a viitorului

Cartea o poti cumpara de aici.

“La drept vorbind, acestia vor fi mai curand a-mortali decat nemuritori. Spre deosebire de Dumnezeu, viitorii supraoameni ar putea muri in continuare in razboi sau intr-un accident, fara ca nimic sa-i mai poata aduce inapoi de pe lumea cealalta. Cu toate acestea, spre deosebire de noi, muritorii, viata lor nu ar avea data de expirare. Asadar, atata timp cat nu-i face tandari vreo bomba sau nu ii calca un camion, ar putea trai vesnic. Iar asta ii va face probabil cei mai anxiosi oameni din istorie. Noi, muritorii, ne riscam viata zi de zi, fiindca stim ca oricum va lua sfarsit mai devreme sau mai tarziu. Asa ca pornim in expeditii in Himalaya, inotam si in mare si facem multe alte lucruri periculoase, cum ar fi sa traversam strada sau sa mancam in oras. Dar, atunci cand crezi ca poti trai o vesnicie, ai fi nebun sa te joci asa cu ea.

In acest caz, poate ca ar trebui sa incepem cu obiective mai modeste, cum ar fi dublarea sperantei de viata? In secolul XX, aproape ca am dublat speranta de viata de la 40 la 70 de ani, asa ca in secolul XXI ar trebui sa fim cel putin capabili sa o dublam din nou, la 150 de ani. Desi pana la nemurire mai e cale lunga, acest lucru tot ar revolutiona societatea umana. Inainte de toate, structura familiei, casniciile si relatiile dintre parinti si copii s-ar schimba. Astazi, oamenii inca se asteapta sa ramana casatoriti ‘pana cand moartea ne va desparti’, iar o buna parte din viata se invarte in jurul copiilor si al cresterii lor. Incercati sa va imaginati acum o persoana cu o durata a vietii de 150 de ani. Daca s-ar casatori la 40 de ani, ar mai avea in fata 110 ani. Ar fi realist sa ne asteptam sa dureze  110 ani casnicia ei? Pana si fundamentalistii catolici s-ar putea sa obiecteze. Asadar, cel mai probabil, tendinta actuala a casniciilor in serie va deveni mai pronuntata. Daca persoana respectiva ar naste doi copii in jurul varstei de 40 de ani, cand va avea 120, anii dedicati cresterii lor vor ramane doar o amintire indepartata – un episod relativ minor din lunga ei viata. E greu de spus ce tip nou de relatie parinte-copil s-ar putea dezvolta in asemenea imprejurari.

Sau ganditi-va la carierele profesionale. Astazi pornim de la premisa ca inveti o profesie in adolescenta si pe la 20 de ani, dupa care iti pereci restul vietii in domeniul respectiv. Fireste ca inveti lucruri noi si la 40-50 de ani, dar viata este in general impartita intr-o perioada de invatare, urmata de o perioada de munca. Dar atunci cand vei trai pana la 150 de ani nu va mai merge asa, mai ales intr-o lume data mereu peste cap de noi si noi tehnologii. Oamenii vor avea cariere mai lungi si vor fi nevoiti sa se reinventeze iar si iar, chiar si la 90 de ani.

In acelasi timp, nu vor mai iesi la pensie la 65 de ani si nu vor ceda locul noii generatii, cu aspiratiile si ideile ei novatoare. Fizicianul Max Planck avea o vorba celebra, aceea ca stiinta avanseaza de la o inmormantare la alta. Voia sa spuna ca teoriile noi au sansa sa le elimine pe cele vechi doar atunci cand dispare o generatie. Acest lucru nu este valabil doar in stiinta. Ganditi-va o clipa la locul vostru de munca. Indiferent daca sunteti cercetatori, jurnalisti, bucatari sau jucatori de fotbal, cum v-ati simti daca seful ar avea 120 de ani, ideile lui ar fi fost formulate pe vremea cand Victoria era inca regina si, cel mai probabil, v-ar mai ramane sef inca doua decenii?

In sfera politica rezultatele ar fi si mai sinistre. Ce-ati zice daca Putin ar mai trai vreo 90 de ani de acum incolo? De fapt? gandindu-ne mai bine, daca oamenii ar atinge varsta de 150 de ani, atunci in 2016 Stalin ar fi inca lider la Moscova, tinandu-se bine la 138 de ani, presedintele Mao ar fi un varbat de varsta mijlocie, la 123 de ani, iar printesa Elisabeta ar sta cu bratele incrucisate, asteptand sa mosteneasca tronul de la George al VI-lea, in varsta de 121 de ani. Fiului ei, Charles, iar veni randul abia in 2076.

Revenind cu picioarele pe pamant, nu este catusi de putin sigur ca profetiile lui Kurzweil si de Grey se vor adeveri pana in 2050 sau 2100. Dupa parerea mea, sperantele cu privire la tineretea vesnica in secolul XXI sunt premature, iar oricine le ia prea mult in serios va avea parte de o dezamagire crunta. Nu-i usor sa traiesti cu gandul ca vei muri, dar e si mai greu sa crezi in nemurire si sa constati ca te-ai inselat.”

Up14122019

“In timpul Revolutiei Agricole, omenirea a redus la tacere animalele si plantele si a transformat marea opera animista intr-un dialog intre om si zei. In timpul Revolutiei Stiintifice, omenirea i-a redus la tacere si pe zei. Lumea era acum un spectacol cu un singur protagonist. Omenirea statea singura pe o scena goala, vorbind cu ea insasi, fara sa negocieze cu nimeni si dobandind puteri enorme fara nici o obligatie. Dupa ce a descifrat legile mute ale fizicii, chimiei si biologiei, omul face acum cu ele orice binevoieste.

Atunci cand un vanator din vechime se aventura in savana, cerea ajutorul bivolului salbatic, iar bivolul ii cerea omului ceva in schimb. Cand un fermier de odinioara voia ca vacile lui sa dea mult lapte, cerea ajutorul vreunui zeu puternic din ceruri, iar zeul isi stipula conditiile. Atunci cand personalul in halate albe din departamentul de cercetare si dezvoltare de la Nestle vrea sa mareasca productia de lactate, studiaza genetica – iar genele nu ii cer nimic in schimb.

Dar, asa cum vanatorii si fermierii aveau miturile lor, si cei din departamentul de cercetare si dezvoltare le au pe ale lor. Cel mai vestit mit al lor plagiaza cu nerusinare legenda Pomului Cunoasterii si a Gradinii Raiului, dar muta actiunea in gradina conacului Woolsthorpe din Lincolnshire. Potrivit acestui mit, Isaac Newton statea acolo sub un mar, cand un fruct i-a cazut in cap. Newton a inceput sa se intrebe de ce marul a cazut drept in jos, si nu s-a dus in lateral sau in sus. Intrebarea sa l-a facut sa descopere gravitatia si legile mecanicii newtoniene.

Povestea lui Newton rastoarna complet mitul Pomului Cunoasterii. In Gradina Raiului, sarpele este cel care initiaza drama, ispitindu-i pe oameni sa cada in pacat si dezlantuind astfel mania lui Dumnezeu asupra lor. Adam si Eva sunt o jucarioara atat pentru sarpe, cat si pentru Dumnezeu. Dimpotriva, In Gradina de la Woolsthorpe, omul este singurul agent. Desi Newton era un crestin deosebit de evlavios, care a petrecum mai mult timp studiind Biblia decat legile fizicii, Revolutia Stiintifica la lansarea careia a contribuit l-a impins pe Dumnezeu pe margine. Atunci cand urmasii lui Newton au ajuns sa-si scrie mitul Facerii, nu au avut nevoie nici de Dumnezeu, nici de sarpe. Gradina de la Woolsthorpe este guvernata de legile oarbe ale naturii, iar initiativa de a descifra aceste legi este strict umana. Poate ca povestea incepe cu un mar care ii cade in cap lui Newton, dar marul nu a facut-o intentionat.

In mitul Gradinii Raiului, oamenii sunt pedepsiti pentru curiozitatea lor si pentru dorinta de a dobandi cunoasterea. Dumnezeu ii izgoneste din paradis. In mitul Gradinii de la Woolsthorpe, nimeni nu il pedepseste pe Newton; dimpotriva. Gratie curiozitatii sale, omenirea obtine o mai buna intelegere a universului, devine mai puternica si face inca un pas spre paradisul tehnologic. Nenumarati profesori din intreaga lume istorisesc mitul lui Newton pentru a incuraja curiozitatea, dand de inteles ca putem crea paradisul aici, pe pamant, doar daca dobandim suficienta cunoastere.”

Up16122019

“O natiune cu 100 de milioane de locuitori functioneaza intr-un mod fundamental diferit fata de un grup de o suta de indivizi.

Sa luam exemplul Jocului Ultimatumului – unul dintre cele mai celebre experimente din economia comportamentala. Acest experiment este efectuat de regula de doua persoane. Una dintre ele primeste o suta de dolari, pe care trebuie sa-i imparta oricum doreste cu celalalt participant. Poate sa pastreze intreaga suma, sa o imparta in doua sau sa renunte la toti banii. Celalalt jucator poate face un lucru din doua: fie sa accepte modul de impartire sugerat, fie sa-l respinga categoric. Daca refuza imparteala, nimeni nu primeste nimic.

Teoriile economice clasice sustin ca oamenii sunt masinarii rationale de calcul. Ele sugereaza ca majoritatea oamenilor vor pastra 99 de dolari si ii vor oferi un dolar celuilalt participant. Mai afirma ca celalalt va accepta oferta. O persoana rationala careia i se ofera un dolar va spune intotdeauna da. Ce-i pasa ei daca jucatorul celalalt primeste 99 de dolari?

Economistii clasici probabil ca nu si-au parasit niciodata laboratoarele si salile de conferinte ca sa se aventureze in lumea reala. Majoritatea oamenilor care joaca Jocul Ultimatumului resping ofertele foarte scazute, fiindca sunt ‘injuste’. Prefera sa piarda un dolar decat sa para niste fraieri. Dat fiind ca asa functioneaza lumea reala, putini oameni fac oferte foarte scazute din capul locului. Majoritatea impart banii in mod egal sau isi acorda lor insisi doar un avantaj moderat, oferindu-i celuilalt jucator 30 sau 40 de dolari.

Jocul Ultimatumului a contribuit enorm la subminarea teoriilor economice clasice si la realizarea celei mai importante descoperiri economice din ultimele cateva decenii: sapiens nu se comporta conform unei logici matematice reci, ci mai curand potrivit unei logici sociale calde. Suntem guvernati de emotii.”

Up17122019

“Retelele umane de cooperare se evalueaza de obicei potrivit unor etaloane inventate chiar de ele si, in mod deloc surprinzator, isi dau adesea note mari. Indeosebi retelele umane construite in numele unor entitati imaginare precum zeii, natiunile si corporatiile isi judeca de regula succesul prin prisma entitatii imaginare. O religie are succes daca respecta intru totul poruncile divine; o natiune este glorioasa daca promoveaza interesul national; iar o corporatie prospera atunci cand castiga o multime de bani.

Prin urmare, atunci cand analizam istoria oricarei retele umane, este recomandat sa ne oprim din cand in cand si sa privim lucrurile din perspectiva unei entitati reale. De unde stiti daca o echipa e reala? Foarte simplu – intrebati-va doar: ‘Poate sa sufere?’. Atunci cand oamenii ard din temelii templul lui Zeus, Zeus nu sufera. Cand moneda euro se devalorizeaza, euro nu sufera. Cand o banca falimenteaza, banca nu sufera. Cand o tara sufera o infrangere in razboi, tara nu sufera cu adevarat. Este doar o metafora. In schimb, atunci cand un soldat este ranit in lupta, el sufera cu adevarat. Cand un taran infometat nu are de mancare, sufera. Cand o vaca este separata de vitelul ei caruia tocmai i-a dat viata, sufera. Asta e realitatea.”

Up18122019

“Desigur, unele realitati ecologice sunt mai complexe si nu toate luptele pentru supravietuire sunt jocuri cu suma nula. Multe animale coopereaza eficient, iar cateva acorda chiar imprumuturi. Cei mai vestiti creditori din natura sunt liliecii-vampiri. Acesti lilieci se aduna cu miile in pesteri si pornesc in zbor noapte de noapte in cautarea prazii. Cand gasesc o pasare adormita sau un mamifer neatent, ii fac o mica incizie in piele si ii sug sangele. Dar nu toti liliecii vampiri gasesc o victima in fiecare noapte. Ca sa faca fata acestei nesigurante, isi imprumuta sange unul altuia. Un liliac vampir care nu reuseste sa gaseasca o prada va veni acasa si va ruga un prieten mai norocos sa regurgiteze putin sange furat. Liliecii isi amintesc foarte bine cui au imprumutat sange, asa ca in alta zi, daca prietenul se intoarce acasa flamand, va apela la debitorul sau, care ii va intoarce favoarea.

Totusi, spre deosebire de oamenii bancheri, vampirii nu percep niciodata dobanda.”

Up28122019

“Indivizii nu sunt foarte greu de convins sa-si doreasca mai mult. Lacomia este inerenta firii umane. Marea problema este aceea de a convinge institutii colective precum statele si bisericile sa accepte noul ideal. Vreme de mii de ani, societatile s-au straduit sa tina in frau dorintele indivizilor si sa le aseze intr-un oarecare echilibru. Se stia prea bine ca oamenii isi doresc tot mai multe pentru ei insisi, dar, atunci cand placinta avea dimensiuni fixe, armonia sociala depindea de cumpatare. Avaritia nu era buna. Modernitata a rasturnat lumea cu susul in jos. A convins colectivitatile umane ca echilibrul e mult mai inspaimantator decat haosul si, cum avaritia alimenteaza cresterea economica, ea este o forta a binelui. Asadar, modernitatea i-a inspirat pe oameni sa-si doreasca mai mult si a demontat disciplinele stravechi care tineau in frau lacomia.

Anxietatile generate au fost atenuate in mare masura de capitalismul pietei libere, acesta fiind unul dintre motivele pentru care aceasta ideologie a devenit atat de populara. Ganditorii capitalisti ne linistesc in mod repetat: ‘Nu va faceti griji, va fi in regula. Daca economia va creste, mana invizibila a pietei va avea grija de toate celelalte’. Prin urmare, capitalismul a sanctificat un sistem vorace si haotic care creste in salturi, fara ca cineva sa inteleaga ce se petrece si incotro ne grabim. (Comunismul, care credea la randul sau in cresterea economica, se gandea ca poate preveni haosul si orchestra cresterea prin intermediul planificarii de stat. Dar, dupa succesele initiale, a ramas in final cu mult in urma cavalcadei dezordonate a pietei libere.)

Criticarea capitalismului pietei libere se afla acum in fruntea agendei intelectualilor. De vreme ce capitalismul domina lumea noastra, ar trebui intr-adevar sa ne straduim din rasputeri sa-i intelegem neajunsurile inainte ca acestea sa provoace catastrofe apocaliptice. Totusi, criticarea capitalismului nu ar trebui sa ne faca sa-i trecem cu vederea avantajele si realizarile. Pana acum a fost un succes uimitor – cel putin daca ignorati faptul ca ar putea provoca un dezastru ecologic in viitor si daca masurati succesul in raport cu productia si cresterea economica. In 2016 poate ca traim intr-o lume stresanta si haotica, dar profetiile apocaliptice privind colapsul si violenta nu s-au materializat, spre deosebire de promisiunile scandaloase de crestere perpetua si cooperare globala. Desi ne mai confruntam din cand in cand cu crize economice si razboaie internationale, pe termen lung capitalismul a reusit nu numai sa razbeasca, ci si sa tina in frau foametea, molimele si razboiul. Timp de mii de ani, preotii, rabinii si muftiii au explicat ca oamenii nu pot controla foametea, molimele si razboiul prin propriile eforturi. Apoi au venit bancherii, investitorii si industriasii, iar in decurs de 200 de ani au reusit sa faca tocmai asta.

Asadar, pactul modern ne-a promis o putere fara precedent – iar promisiunea a fost respectata. Dar cum ramane cu pretul? In schimbul puterii, pactul modern se asteapta sa renuntam la sens. Cum au tratat oamenii aceasta solicitare inspaimantatoare? Daca i-ar fi dat curs, ar fi putut crea cu usurinta o lume intunecata, lipsita de etica, de estetica si de compasiune. Cu toate acestea, e adevarat ca astazi omenirea nu este doar mult mai puternica decat oricand, ci si mult mai pasnica si mai cooperanta. Cum au reusit oamenii una ca asta? Cum au supravietuit si au prosperat moralitatea, frumusetea si chiar compasiunea intr-o lume lipsita de zei, de rai si de iad?”

Up31122019

“Sentimentele noastre confera sens nu numai vietilor noastre private, ci si proceselor sociale si politice. Atunci cand vrem sa stim cine ar trebui sa conduca tara, ce politica externa sa adoptam si ce masuri economice sa luam, nu cautam raspunsurile in scripturi. Si nici nu urmam dispozitiile papei sau pe cele ale Consiliului Laureatilor Premiului Nobel. Mai curand, in majoritatea tarilor, organizam alegeri democratice si ii intrebam pe oameni ce parere au despre chestiunea in cauza. Credem ca alegatorul stie cel mai bine si ca optiunile libere ale indivizilor constituie autoritatea politica suprema.

Totusi, cum stie votantul ce sa aleaga? Cel putin teoretic, alegatorul ar trebui sa-si examineze sentimentele cele mai adanci si sa le dea curs. Nu e intotdeauna usor. Ca sa pot ajunge la sentimentele mele, trebuie sa filtrez sloganurile desarte de propaganda, minciunile fara margini ale politicienilor nemilosi, zgomotul creat de managerii sireti de campanie, care ma distrage, si opiniile informate ale comentatorilor angajati. Trebuie sa ignor tot acest vacarm si sa-mi ascult doar vocea interioara autentica. Iar atunci vocea interioara autentica imi sopteste la ureche: ‘Voteaza-l pe Cameron’, ‘Voteaza-l pe Modi’, ‘Voteaz-o pe Clinton’ sau pe cine o mai fi, iar eu stampilez acel nume pe buletinul de vot – si asa stim cine ar trebui sa conduca tara.”

Up03022020

“Ultimul cui in sicriul libertatii este batut de teoria evolutionista. Asa cum nu poate sa se impace cu ideea sufletelor vesnice, evolutia nu poate inghiti nici ideea de liber-arbitru. Caci, daca oamenii sunt liberi, cum ar fi putut sa-i modeleze selectia naturala? Potrivit teoriei evolutioniste, toate alegerile pe care le fac animalele – cu privire la habitat, hrana sau parteneri – reflecta codul lor genetic. Daca, gratie genelor sale bune, un animal alege sa manance o ciuperca hranitoare si sa se imperecheze cu parteneri seriosi si fertili, aceste gene sunt transmise generatiei urmatoare. Daca, din pricina unor gene nu tocmai bune, un animal opteaza pentru ciuperci otravitoare si parteneri fara vlaga, aceste gene pier. Totusi, daca un animal alege ‘liber’ ce sa manance si cu cine sa se imperecheze, atunci selectia naturala nu mai are cu ce lucra.

Confruntati cu asemenea explicatii stiintifice, oamenii le dau adesea la o parte, subliniind faptul ca se simt liberi si ca actioneaza conform propriilor dorinte si decizii. E adevarat. Oamenii actioneaza conform dorintelor lor. Daca prin ‘liber-arbitru’ intelegem capacitatea de a actiona potrivit dorintelor noastre, atunci da, oamenii au liber-arbitru, la fel ca papagalii, cimpanzeii si cainii. Cand Polly vrea un biscuit, Polly mananca un biscuit. Dar intrebarea de un milion de dolari nu este daca papagalii si oamenii pot actiona conform dorintelor lor interioare – intrebarea este daca pot sa-si aleaga dorintele din capul locului. De ce Polly vrea un biscuit, si nu un castravete? De ce decid sa-mi ucid vecinul enervant in loc sa intorc si celalalt obraz? De ce sunt atat de nerabdator sa cumpar masina rosie, si nu pe cea neagra? De ce prefer sa-i votez pe conservatori, si nu pe laburisti? Nu aleg nici una dintre aceste dorinte. Simt cum in mine se naste o anumita dorinta deoarece acesta este sentimentul creat de procesele biochimice din creierul meu. Aceste procese ar putea fi deterministe sau arbitrare, dar nu sunt libere.”

Up05012020

“Intrucat nu stim cum va arata piata muncii in 2030 sau in 2040, astazi nu avem nici cea mai vaga idee ce sa le predam copiilor nostri. Majoritatea lucrurilor pe care le invata acum la scoala vor fi probabil irelevante atunci cand vor avea patruzeci de ani. In mod traditional, viata a fost impartita in doua mari parti: o perioada de invatare, urmata de o perioada de munca. Cat de curand, acest model traditional va deveni complet depasit si singurul mod in care oamenii vor putea ramane in joc va fi sa invete pe tot parcursul vietii si sa reinventeze in mod repetat. E posibil ca multi oameni, daca nu chiar majoritatea, sa nu fie capabili de asa ceva.

Gratie avantului tehnologic viitor, aceste mase inutile vor putea fi probabil hranite si intretinute, chiar si fara nici un efort din partea lor. Dar ce anume le va tine ocupate si multumite? Oamenii trebuie sa faca ceva, altfel o iau razna. Ce vor face toata ziua? Un raspuns ar putea fi: se vor droga si vor juca jocuri pe computer. Oamenii inutili si-ar putea petrece tot mai mult timp in lumi virtuale 3-D, care le-ar oferi mult mai multa exaltare si implicare emotionala decat realitatea monotona de afara. Totusi, un asemenea fapt ar reprezenta o lovitura mortala pentru credinta liberala in sanctitatea vietii omenesti si a experientelor omului. Ce au atat de sacru niste trantori inutili care-si petrec zilele devorand experiente artificiale pe un taram al euforiei totale?

Unii experti si filosofi, precum Nick Bostrom, avertizeaza ca e putin probabil ca oamenii sa sufere o astfel de degradare, deoarece, odata ce inteligenta artificiala va depasi inteligenta umana, ar putea extermina pur si simplu omenirea. Cel mai probabil, IA ar face acest lucru fie de teama ca omenirea se va intoarce impotriva ei si va incerca sa-i puna capat, fie din dorinta de a-si atinge un obiectiv de nepatruns. Caci oamenilor le-ar fi extrem de greu sa controleze motivatia unui sistem mai inteligent decat ei.

Pana si preprogramarea sistemului cu obiective aparent benigne ar putea esua lamentabil. Potrivit unui scenariu popular, o corporatie concepe prima superinteligenta artificiala si ii da un test nevinovat – de pilda, sa-l calculeze pe π. Inainte ca cineva sa-si dea seama ce se intampla, IA preia controlul asupra planetei, elimina rasa umana, lanseaza o campanie de cucerire pana la marginea galaxiei si transforma intregul univers cunoscut intr-un supercomputer urias care calculeaza valoarea lui π cu tot mai multa precizie, miliarde si miliarde de ani. La urma urmei, aceasta este misiunea divina pe care i-a dat-o Creatorul sau.”

Up06012020

“In deceniile urmatoare, vom asista cel mai probabil la mai multe revolutii precum cea a internetului, in care tehnologia o va lua inaintea politicii. Inteligenta artificiala si biotehnologia ne-ar putea depasi in curand societatile si economiile – si corpurile si mintile -, dar abia daca reprezinta un punct pe radarul politic actual. Structurile democratice din prezent pur si simplu nu pot sa colecteze si sa proceseze datele relevante indeajuns de rapid, iar majoritatea votantilor nu inteleg suficient de bine biotehnologia si cibernetica pentru a-si face o opinie pertinenta. De aceea, politica democrata traditionala pierde controlul evenimentelor si nu reuseste sa ne ofere viziuni semnificative asupra viitorului.

Alegatoriii obisnuiti incep sa simta ca mecanismul democratic nu le mai confera putere. Lumea se schimba peste tot, iar ei nu inteleg cum sau de ce. Puterea le scapa din maini, dar nu sunt siguri unde a disparut. In Marea britanie, alegatorii isi inchipuie ca puterea e posibil sa fi ajuns in mainile Uniunii Europene, asa ca voteaza pentru Brexit. In SUA alegatorii isi imagineaza ca ‘establishmentul’ monopolizeaza toata puterea, asa ca sustin candidati antiestablishment precum Bernie Sanders si Donald Trump. Adevarul trist este ca nimeni nu stie unde a disparut toata puterea. Cu siguranta puterea nu va reveni in mainile votantilor obisnuiti daca Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana si nici daca Trump va ajunge la Casa Alba.

Asta nu inseamna ca vom reveni la dictaturi de tipul celor din secolul XX. Regimurile autoritare par sa fie la fel de coplesite de ritmul dezvoltarii tehnologice si de viteza si volumul fluxului de date. In secolul XX, dictatorii aveau viziuni marete asupra viitorului. Atat comunistii, cat si fascistii au incercat sa distruga complet lumea veche si sa construiasca in locul ei o lume noua. Orice parere ati avea despre Lenin, Hitler sau Mao, nu ii puteti acuza de lipsa de viziune. In prezent se pare ca liderii au ocazia sa implineasca viziuni si mai marete. In vreme ce comunistii si nazistii au incercat sa creeze o societate noua si un om nou cu ajutorul motoarelor cu abur si al masinilor de scris, profetii de astazi s-ar putea baza pe biotehnologie si pe supercomputere.”

Disponibila pentru imprumut.

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s