Da lovitura!

Cartea o poti cumpara de aici.

Familia mea provine din Belarus, fosta republica membra a Uniunii Sovietice, de unde a plecat in 1978. Tatalui meu, Sasa, i-a venit ideea sa emigreze in State multumita unui unchi al tatalui sau, care emigrase in urma cu mai multi ani. Acesta a venit in Belarus sa isi viziteze sora si, astfel, a aflat tatal meu ca America era un loc in care puteai trai asa cum pofteai, fara a fi nevoie sa stai sase ore la coada ca sa cumperi un colt de paine. Fire intreprinzatoare, tatal meu a stiut ca viitorul familiei sale era in America. Ca evrei, am primit permisiune speciala de a solicita azil politic in strainatate si, dupa luni de zile de lupta cu birocratia si o escala in Austria si Italia, unde ne-am mai tras sufletul, am aterizat in sfarsit in Queens, New York. Din pacate, unchiul tatei murise pe neasteptate chiar inaintea plecarii noastre, insa copiii lor au fost binevoitori cu noi – mama, tata, eu, care pe atunci aveam trei ani (si me chema Ghenadi), bunica si strabunicii – pana ce ne-am putut muta intr-o garsoniera pusa la dispozitie de o fundatie evreiasca. Veniseram plini de proverbiala convingere ca aici umbla cainii cu colaci in coada.

Cam dupa sase saptamani, bunica a fost talharita. Economia stagna, iar slujba din constructii pe care si-o aranjase tata inainte de sosire s-a evaporat in cateva luni. Din nou, familia unchiului tatei ne-a ajutat oferindu-i tatalui meu o slujba de merchandiser la unul din magazinele lor de bauturi din Clark, New Jersey.

Erau vremuri grele. Inca ma incearca o emotie cand ma gandesc cum, odata, parintii mei au mers pe jos cale de cateva mile pana la Kmart si inapoi ca sa imi cumpere nu una, ci doua personaje de jucarie din ‘Razboiul Stelelor’, pentru cea de-a sase aniversare a mea. Pentru familiile cu buget redus ca noi – tocmai se nascuse si sora mea, Elizabeth – era mare lucru. Totusi, nu-mi aduc aminte sa se fi plans cineva de bani, sau de orice altceva, ca veni vorba. Eram sanatosi si ne aveam unii pe altii, ce altceva ne mai trebuia?

Am fost asimilati rapid – parintii imi schimbasera numele in Gary inca de la sosire – dar la noi in casa era tot Bielorusia. Nici vorba ca mama sa serveasca la cina vreo halca de carne, asa cum faceau celelalte mame americance. La noi in casa se mancau sarmale si henring afumat. Nu luam niciodata doctorii, doar ceai; iar daca erai chiar bolnav rau, te frecai cu vodca pe piept. Ma feream tot timpul sa spun cuiva ca aveam vreo zgarietura sau vreo arsura la mana, pentru ca pe loc mi s-ar fi recomandat sa urinez pe ea.

Tata era destept si descurcaret, asa ca nu i-a trebuit mult sa avanseze si sa ajunga manager, apoi asociat la micul magazin de bauturi din Clark. In 1983 cumparase in Springfield, impreuna cu un asociat, un magazin de bauturi de dimensiunile unui birou, pe care l-a extins mai tarziu la o suprafata de 4000 de metri patrati. Ulterior, dupa ce am intrat si eu in afacere, am ridicat actualul magazin Wine Library pe aceeasi proprietate. Are o suprafata de 40 000 de metri patrati, nu mai seamana nici pe departe cu pravalia de la inceput, care se numea Shopper’s Discound Liquor (magazin de bauturi alcoolice la pret redus) si arata exact dupa cum ii era numele.

Parintii mei erau insetati – insetati sa asigure traiul familiei si sa reuseasca. Tata muncea din greu, atat de mult incat nici nu l-am cunoscut prea bine pana pe la 14 ani. Am totusi cel mai mare respect pentru ceea ce a facut pentru noi. Gratie muncii si perseverentei lui am ajuns noi etalonul povestii americane de succes. In 1978 eram saraci lipiti si nu vorbeam boaba de engleza; in 1985 am fost primul baiat din cartier care avea un joc video Nintendo. Intelegeti deci de ce tata este pentru mine un erou. Recunostinta pe care i-o port imi hraneste ambitia de a-mi aduce familia pe culmi tot mai inalte.”

Up12122019

“Am avut noroc. De la o varsta frageda am auzit si mi-am ascultat vocea ADN-ului, care-mi spunea ca sunt nascut pentru a fi un om al relatiilor, care cladeste afaceri. Acestea au fost si sunt pasiunile mele. Am stiut ca sunt un antreprenor innascut si niciodata nu am incercat sa fiu altceva, asa cum o dovedeste carnetul meu de note plin pana la refuz de note de trei si patru cu care veneam acasa, punand nervii mamei la grele incercari. Desi detestam sa o fac pe mama sa planga, stiam totodata ca trebuie sa fiu eu insumi, iar daca asta insemna ca in timpul orelor de matematica sa ascund in manual ‘Ghidul Beckett pentru preturile cartonaselor’, pentru a ma pregati in vederea urmatorului targ de cartonase, atunci asta faceam. Prea multi sunt cei care isi ignora zestrea genetica pentru a se conforma asteptarilor familiei si societatii. De asemenea, multi altii decid ca succesul profesional trebuie sa arate intr-un anume fel. Asa se face ca un om nascut sa proiecteze motociclete sfarseste prin a se face avocat sau o persoana care adora sa experimenteze diverse machiaje lucreaza zi de zi afisand brandul supraevaluat al altcuiva prin toate mallurile din tara, sau altul, pentru care nu exista zi in care sa nu isi noteze niste idei pentru urmatorul poem pe care-l compune, isi petrece cea mai mare parte din timp la carma unui dispecerat de interventii IT. Mie asta mi se pare nebunie curata.”

Up27122019

“Locul anumitor oameni este in fata camerei de filmat, al altora in spatele tastaturii, iar al altora pe undele radio. Acestia sunt oameni deosebiti. Cei obisnuiti, adica majoritatea oamenilor de afaceri si a antreprenorilor, nu au ADN de showman. Ceea ce nu inseamna ca nu vor reusi, atata vreme cat sunt realisti in privinta tipului de succes pe care si-l propun. Oamenii deosebiti vor face milioane de dolari, iar cei obisnuiti se vor situa mai degraba in jurul mediei de 50 000. Dezamagitor? Gandeste-te asa: Oprah, care este fara niciun dubiu extraordinara, si-a cladit brandul utilizand canalul si subiectul corect, castigand miliarde, in vreme ce majoritatea covarsitoare a castigat fix zero. Astazi, oricine altcineva poate face intre 40 000 de dolari si un milion, daca nimereste combinatia corecta intre canalul de comunicare si pasiune. Pentru cea mai mare parte a tarii, sa castigi in jur de 50 000 inseamna sa o duci binisor, adesea exact la fel de bine cum ai duce-o daca te-ai tara zi de zi prin biroul altuia. Acum macar castigi aceiasi bani vorbind despre ce-ti place mai mult. E un targ bun. Fa-l!”

Up04012020

“90% dintre cei care mi se adreseaz se plang, cel mai adesea, de faptul ca ‘Muncesc din greu, am succes dar nu se intampla nimic. Care-i treaba?’ ‘De cand te tii de asta?’, ii intreb eu atunci. De obicei mi se raspunde: ‘De sase saptamani.’ Sase saptamani? Nu cresti o afacere in sase saptamani, sau doua luni, sau sase luni. Daca ma contactezi in intervalul de un an de la pornirea afacerii sa te plangi ca nu ai facut banii la care te asteptai, inseamna ca nu ai inteles nimic. Eu am spus ca poti sa faci bani simtindu-te fericit; n-am zis si ca poti sa-i faci peste noapte.

Cateodata, cred ca cei care ma asculta vorbind despre ce trebuie facut pentru a-si valorifica brandul personal filtreaza partile care nu le convin. Cred ca acestia se gandesc: ‘Am o pasiune, iar de muncit pot sa muncesc ca nimeni altul. Rabdare? Las’ sa aiba altii – eu unul am de gand sa calc acceleratia la podea’. Insa rabdarea este ingredientul secret. Odata ce ti-ai incarcat site-ul, nu pornesti ca sa te opresti, sa dai inapoi si sa te mai gandesti. Vei parea nesigur pe tine si stupid. Daca ai rabdare, e mai probabil sa planifici, sa te pregatesti si sa te asiguri ca totul este in regula, inainte de a face mutarile importante, care iti vor valorifica la maxim brandul.

Toata lumea se cramponeaza de faptul ca mie nu mi-a luat decat 18 luni din momentul in care am lansat Winelibrarytv.com si pana am fost inscris la show-ul lui Conan O’Brien. Eu am inceput sa inregistrez episoadele in 2006, cu mult inainte ca majoritatea oamenilor sa urmareasca video online. Sunt convins ca, daca as porni blogul astazi, cand sunt mai multi posesori de iPhone care urmaresc video online, mi-ar lua mai putin timp sa intru in raza de vizibilitate a tuturor. Dar, indiferent cat de repede par sa fi obtinut aceste rezultate, te asigur ca intregul proces a durat al naibii de mult.”

Up07012020

“Incepe sa incarci continut. Sa zicem ca esti o persoana carismatica, care dai bine pe ecran si te hotarasti sa faci o serie de postari video pe tema Amuzamente Contabile. In fiecare seara postezi un video in care explici regulile de impozitare intr-un stil propriu, unic, informativ si sarmant, educandu-ti publicul si, in acelasi timp, dezvaluind motivele pentru care esti pasionat de un subiect pe care unii l-ar considera sterp si ezoteric. Vorbeste despre orice ai chef, atata timp cat nu intri in conflict cu firma la care lucrezi. De pilda, explica modul in care recentele schimbari la nivelul administratiei¬† prezidentiale l-ar putea afecta pe contribuabilul de rand. Ce se intampla daca cineva nu se incadreaza in termenul de 15 aprilie? Care sunt aspectele de strategie fiscala pe care trebuie sa le ia in considerare o firma mica, inainte de a lua decizia de extindere a activitatilor? Adauga cat mai mult continut posibil pe aceasta tema. Unii colegi de breasla te vor uri pentru asta, deoarece oferi gratis niste informatii pe care ei adesea le pun la dispozitie contra cost. Nu-i nicio problema. Cand cineva va avea nevoie de consiliere contabila, la cine vor apela, la cei care stocheaza informatii sau cel care s-a dovedit deschis, onest si generos?

Gaseste o cale prin care sa inserezi unele detalii si intamplari personale in materialele postate. Foloseste intamplari haioase din viata ta personala pentru a exemplifica anumite notiuni. Lasa-ti personalitatea sa straluceasca, astfel incat, in final, cei care nu au nevoie de consiliere contabila sa vina sa te asculte doar pentru ca esti tu.”

Up09012020

“O alta trasatura deosebit de importanta a continutului de calitate este si aceea de a spune o poveste, iar asta este valabil chiar daca esti in domeniul retail, B2B sau servicii clienti. Daca esti agent de imobiliare, iar zona ta de responsabilitatea este Clark, New Jersey, atunci ar trebui sa imi prezinti toate trasaturile specifice care fac din Clark o zona unica. Spune-mi povestea orasului, nu doar a casei pe care vrei sa mi-o vinzi. Fa-ma sa simt pentru acest loc acelasi atasament ca si tine. Daca esti doctor, povesteste-mi cazurile interesante pe care le-ai vazut astazi. Spune-mi ce tendinte observi sau ofera-mi recomandarile ori opiniile tale cu privire la vaccinul antigripal. Daca te pasioneaza vanzarile, spune-mi de ce iti plac atat de mult, dezvaluie-mi tehnica de persuasiune preferata, prezinta-mi cei mai importanti clienti ai tai si cele mai dificile provocari cu care te confrunti. Spune-mi povestea ta si, daca esti bun, o sa vreau sa aud mai multe. Le voi spune apoi prietenilor mei si te vor accesa si ei, iar acolo unde merg eu si prietenii mei vin si dolarii – sub forma de venituri din publicitate, sponsorizari si invitatii de extindere a platformei tale.”

Disponibila pentru imprumut.

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s