Sapiens. Scurta istorie a omenirii

Cartea o poti cumpara de aici.

“In ciuda numeroaselor diferente, toate speciile umane impartasesc mai multe caracteristici definitorii. Lucrul cel mai important, oamenii au un creier extraordinar de mare in comparatie cu alte animale. Mamiferele care cantaresc 60 de kilograme au un volum mediu al creierului de 200 de centimetri cubi. Cei mai vechi barbati si femei, acum 2.5 milioane de ani, aveau un creier de circa 600 de centimetri cubi. Sapiens moderni au un creier de 1200 – 1400 de centimetri cubi in medie. Creierul neanderthalienilor era chiar mai mare.

Faptul ca evolutia ar trebui sa selecteze un creier mai mare poate sa ni se para, ei bine, la mintea cocosului. Suntem atat de incantati de marea noastra inteligenta incat, atunci cand vine vorba de puterea cerebrala, presupunem ca e cu atat mai bine cu cat e mai multa. Dar, daca asa ar sta lucrurile, familia felidelor ar fi produs si ea pisici care sa poata face calcule, iar porcii ar fi lansat pana acum propriul lor program spatial. De ce un creier urias este atat de rar in regnul animal?

Fapt este ca un creier gigantic insemna o cheltuiala uriasa pentru organism. Nu e usor de dus, mai ales cand este ambalat intr-un craniu masiv. E inca si mai greu de alimentat. La Homo Sapiens, creierul reprezinta circa 2-3% din greutatea totala a corpului, dar consuma 25% din energia acestuia cand corpul este in repaus. Prin comparatie, creierul altor primate are nevoie de doar 8% de energie atunci cand corpul este in repaus. Oamenii arhaici au platit in doua moduri pentru creierul lor mare. Mai intai, au petrecum mai mult timp in cautarea hranei. In al doilea rand, muschii li s-au atrofiat. Asemenea unui guvern care muta banii de la aparare la educatie, oamenii au transferat energie de la bicepsi la neuroni. Nu e deloc evident ca aceasta ar fi o buna strategie de a supravietui in savana. Un cimpanzeu nu poate castiga intr-o dezbatere argumentata in fata unui Homo sapiens, insa maimuta poate sfasia omul in bucati ca pe o papusa din carpe.

Astazi creierul nostru mare ne aduce beneficii frumusele, fiindca putem produce masini si arme care ne permit sa ne miscam mult mai repede decat cimpanzeii si sa-i impuscam de la o distanta sigura, in loc sa ne luptam cu ei. Insa masinile si armele sunt un fenomen recent. Timp de mai mult de doua milioane de ani, retelele neuronale ale oamenilor au crescut si au tot crescut, dar, in afara de cateva cutite din cremene si bete ascutite, acestia nu prea s-au ales cu ceva in schimb.  Ce anume a impins atunci inainte evolutia masivului creier uman pe parcursul celor doua milioane de ani? La drept vorbind, nu stim.

O alta trasatura umana neobisnuita este ca ne deplasam in pozitie verticala bipeda. Cand stai in picioare, e mai usor sa cercetezi savana cu privirea in cautarea de vanat sau pentru a depista dusmani, iar bratele care nu mai sunt necesare pentru locomotie sunt disponibile pentru alte lucruri, de exemplu pentru a arunca pietre sau pentru a face semne. Cu cat mainile au putut face mai multe lucruri, cu atat stapanii acestora au avut mai mult de castigat, asa incat presiunea evolutiei a determinat o concentrare tot mai mare a nervilor si a muschilor fini in palme si degete. Ca urmare, oamenii pot indeplini sarcini foarte complicate cu mainile lor. Ei pot mai ales produce si utiliza unelte sofisticate. Primele dovezi privind producerea unor unelte dateaza de acum aproximativ 2.5 milioane de ani, iar fabricarea si folosirea uneltelor reprezinta criteriile dupa care arheologii recunosc oamenii din vechime.

Si totusi, mersul biped are dezavantajele lui. Scheletul primatelor care au fost stramosii nostri s-a dezvoltat timp de milioane de ani pentru a sustine un animal ce mergea pe toate cele patru labe si avea un cap relativ mic. Adaptarea la o statiune verticala a reprezentat o adevarata provocare, mai ales ca intregul esafodaj trebuia sa sustina un craniu foarte mare. Omenirea a platit pentru vederea ei larga si mainile harnice cu dureri de spate si gaturi tepene.”

Up14112019

“De ce, de exemplu, oamenii se indoapa cu alimente bogate in calorii care nu fac bine corpurilor noastre? Societatile abundentei de astazi se confrunta cu flagelul obezitatii, ce se raspandeste cu rapiditate in tarile in curs de dezvoltare. Pana nu examinam obiceiurile alimentare ale stramosilor nostri vanatori-culegatori, ramane o enigma de ce ne ghiftuim cu alimentele cele mai dulci si mai grase pe care le putem gasi. In savanele si padurile in care locuiau acestia, alimetele dulci bogate in calorii erau extrem de rare si hrana era in general insuficienta. Un vanator-culegator tipic de acum 30.000 de ani avea acces la un singur fel de alimente dulci – fructele coapte. Daca o femeie din Epoca de Piatra dadea peste un copac plin cu smochine, cel mai intelept lucru pe care il putea face era sa manance pe loc cat de multe smochine putea, inainte ca ceata locala de babuini sa goleasca copacul de fructe. Instinctul de a ne indopa cu alimente bogate in calorii s-a inradacinat astfel in genele noastre. Astazi, vom fi locuind in apartamente cu frigidere ticsite cu mancare, insa ADN-ul nostru crede inca ca suntem in savana. Asta ne face sa infulecam cate o jumatate de kilogram de inghetata Ben & Jerry’s cand gasim cutia in frigider si sa o spalam cu o sticla mare de Coca-Cola.

Aceasta teorie a ‘genei imbuibarii’ este larg acceptata. Alte teorii sunt mai controversate. De exemplu, unii psihologi evolutionisti sustin ca cetele arhaice de vanatori-culegatori nu erau compuse din familii nucleare centrate pe cupluri monogame. In schimb, vanatorii-culegatori traiau in comune care nu cunosteau proprietatea privata, relatiile monogame si nici macar principiul paternitatii. Intr-o astfel de ceata, o femeie putea sa faca sex si sa aiba legaturi apropiate cu mai multi barbati (si femei) simultan, si toti membrii adulti ai cetei cooperau pentru cresterea copiilor. Deoarece nici un barbat nu stia cu certitudine care erau copiii sai, barbatii aveau grija in mod egal de toti copiii.

Aceasta structura social nu este o utopie hippie. Ea este bine documentata printre animale, mai cu seama printre rudele noastre cele mai apropiate, cimpanzeii si bonobo.”

Up17112019

“Goana dupa o viata mai usoara a dus la o viata plina de greutati, si asta nu s-a intamplat pentru ultima data. Ni se intampla noua astazi. Cati tineri absolventi de facultate nu si-au luat slujbe solicitante in companii puternice, jurandu-si ca vor munci din greu ca sa castige banii care le vor permite sa se retraga si sa se ocupe de adevaratele lor interese cand implinesc 35 de ani? Dar cand ajung la varsta respectiva au ipoteci mari, copii la scoala, case in suburbii care necesita cel putin doua masini de familie si sentimentul  ca viata nu merita sa fie traita fara un vin bun si vacante scumpe in strainatate. Ce trebuie sa faca, sa se intoarca la dezgropat radacini? Nu, isi intetesc eforturile si continua sa munceasca ca niste sclavi.

Una dintre cele cateva legi de fier ale istoriei este aceea ca bunurile de lux tind sa devina necesitati si sa creeze noi obligatii. Odata ce oamenii se obisnuiesc cu un anumit lux, il considera de la sine inteles. Apoi incep sa conteze pe el. In cele din urma ajung in punctul in care nu pot trai fara el. Sa luam un alt exemplu familiar din epoca noastra. In cursul ultimelor cateva decenii, am inventat numeroase aparate care ne economisesc timpul si care se presupune ca ne fac viata mai tihnita – masinile de spalat rufe, aspiratoarele, masinile de spalat vase, telefoanele, telefoanele mobile, computerele, e-mailul. Inainte era nevoie de mult efort ca sa scrii o scrisoare, sa timbrezi plicul si sa scrii adresa pe el, apoi sa-l duci la posta. Dura zile si saptamani, poate chiar luni sa primesti un raspuns. Acum pot sa scriu la repezeala un e-mail, sa-l trimit jumatate de glob si, daca destinatarul este online, sa primesc raspuns un minut mai tarziu. Am economisit tot acel efort si timp, dar traiesc o viata mai tihnita?”

Up25112019

“Un fenomen ‘obiectiv’ exista independent de constiinta si credintele umane. Radioactivitatea, de exemplu, nu este un mit. Emisiile radioactive se produceau cu mult inainte de a le descoperi oamenii si sunt periculoase chiar si atunci cand oamenii nu cred in ele. Marie Curie, care se numara printre cei care au descoperit radioactivitatea, nu stia, in lungii ani cat a studiat materialele radioactive, ca acestea puteau sa-i afecteze sanatatea. Desi nu credea ca radioactivitatea poate sa o ucida, a murit totusi de anemie aplastica, o boala provocata de supraexpunerea la materialele radioactive.

‘Subiectivul’ e ceva care exista in functie de constiinta si credintele unui singur individ. El dispare sau se schimba daca acel individ isi schimba credintele. Multi copii cred in existenta unui prieten imaginar care este invizibil si inaudibil pentru restul lumii. Prietenul imaginar exista doar in constiinta subiectiva a copilului, iar cand copilul creste si inceteaza sa creada in el, prietenul imaginar dispare.

‘Intersubiectivul’ este ceva care exista in cadrul retelei comunicationale care leaga constiintele subiective ale mai multor indivizi. Daca un singur individ isi schimba credintele sau chiar moare, este prea putin important. Totusi, daca majoritatea indivizilor din retea mor sau isi schimba credintele, fenomenul intersubiectiv se va transforma sau va disparea. Fenomenele intersubiective nu sunt nici escrocherii rauvoitoare, nici farse ieftine. Ele exista intr-un mod diferit de fenomenele fizice precum radioactivitatea, dar impactul lor asupra lumii poate totusi sa fie enorm. Multi dintre cei mai importanti stimuli ai istoriei sunt intersubiectivi: dreptul, banii, zeii, natiunile.

Peugeot, de exemplu, nu este prietenul imaginar al directorului general Peugeot. Compania exista in imaginatia comuna a milioane de oameni. Directorul general crede in existenta companiei deoarece consiliul de administratie crede la randul lui in ea, la fel cum cred avocatii companiei, secretarele din biroul alaturat, casierii de la banca, brokerii de la bursa si distribuitorii de automobile din Franta pana in Australia. Daca directorul general singur ar inceta brusc sa creada in existenta Peugeot, ar ateriza rapid in cel mai apropiat ospiciu si altcineva i-ar lua locul.

La fel, dolarul, drepturile omului si Statele Unite ale Americii exista in imaginatia comuna a miliarde de oameni si niciun individ singur nu poate sa le ameninte existenta. Daca eu singur  as inceta sa cred in dolar, in drepturile omului ori in Statele Unite, nu ar conta prea mult. Aceste ordini imaginate sunt intersubiective, asa incat pentru a le schimba trebuie sa schimbam simultan constiintele a miliarde de oameni, ceea ce nu este usor. O schimbare de asemenea amploare poate fi realizata doar cu ajutorul unei organizatii complexe, precum un partid politic, o miscare ideologica sau un cult religios. Totusi, pentru a fonda astfel de organizatii complexe, e necesar sa convingi multi straini sa coopereze. Iar asta se va intampla numai daca acesti straini cred in niste mituri comune. Rezulta ca, pentru a schimba o ordine imaginara existenta, trebuie sa credem mai intai intr-o ordine imaginara alternativa.”

Up30112019

“Banii sunt un astfel de mijloc de schimb universal care le permite oamenilor sa converteasca aproape orice in aproape orice altceva. Muschii sunt convertiti in creier cand un soldat trecut in rezerva isi finanteaza studiile universitare cu indemnizatiile lui militare. Pamantul e convertit in loialitate cand un baron isi vinde din proprietati pentru a-i intretine suita. Sanatatea e convertita in justitie cand un medic isi utilizeaza banii incasati pentru a-si angaja un avocat – sau pentru a mitui un judecator. E posibil chiar sa convertesti sexul in mantuire, asa cum faceau prostituatele din secolul al XV-lea cand se culcau cu barbati pentru bani pe care ii foloseau apoi pentru a cumpara indulgentele Bisericii Catolice.

Tipurile ideale de bani le permit oamenilor nu doar sa converteasca un lucru in altul, ci si sa acumuleze bogatie. Multe valori – cum sunt timpul ori frumusetea – nu pot fi depozitate. Unele lucruri pot fi depozitate doar pentru scurt timp, asa cum se intampla cu capsunile. Alte lucruri sunt mai putin perisabile, dar ocupa foarte mult spatiu si necesita echipamente scumpe si multa grija. Granele, de exemplu, pot fi depozitate ani in sir, dar pentru a face acest lucru trebuie sa construiesti silozuri uriase si sa le pazesti de sobolani, mucegai, inundatii, incendii si hoti. Banii, indiferent daca e vorba de hartii, biti pe computere sau cochilii, rezolva aceste probleme. Cochiliile nu putrezesc, nu sunt pe gustul sobolanilor, pot supravietui incendiilor si sunt suficient de compacte pentru a fi inchise intr-un seif.

Pentru a utiliza bogatia nu e suficient doar sa o depozitezi. E adesea nevoie sa o transporti dintr-un loc in altul. Unele tipuri de bunuri, precum bunurile imobiliare, nu pot fi transportate deloc. Marfuri cum sunt graul si orezul pot fi transportate doar cu dificultate. Imaginati-va un taran bogat care traieste intr-un tinut unde nu exista bani si care se muta intr-o provincie indepartata. Averea lui consta in principal din casa si campurile lui de orez. Taranul nu poate lua cu el casa sau campurile de orez. Ar putea sa le schimbe cu un anumit numar de tone de orez, dar ar fi foarte dificil si scump sa transporte tot orezul respectiv. Banii rezolva aceste probleme. Taranul isi poate vinde proprietatea in schimbul unui sac de cochilii, pe care il poate duce cu usurinta oriunde merge.

Deoarece pot converti, depozita si transporta bogatia usor si ieftin, banii au avut o contributie vitala la aparitia unor retele comerciale complexe si a unor piete dinamice. Fara bani, retelele comerciale si pietele ar fi fost condamnate sa ramana foarte limitate in ceea ce priveste dimensiunile, complexitatea si dinamismul.”

Up06122019

“Doua mii de ani de spalare pe creier monoteista i-au facut pe cei mai multi occidentali sa vada politeismul ca pe o idolatrie ignoranta si puerila. E un stereotip nedrept. Pentru a intelege logica launtrica a politeismului, e necesar sa sesizam ideea centrala care sustine credinta in mai multi zei.

Politeismul nu contesta neaparat existenta unei singure puteri sau legi care guverneaza intregul univers. De fapt, majoritatea religiilor politeiste si chiar animiste admiteau o astfel de putere suprema care gireaza toti diferitii zei, demoni si pietre sacre. In politeismul grecesc clasic, Zeus, Hera, Apollo si companionii lor erau supusi unei puteri omnipotente si atotcuprinzatoare – Destinul (Moira, Ananke). Si zeii nordici erau subordonati Destinului, care i-a menit sa piara in cataclismul Ragnarok-ului (Amurgul zeilor). In religia politeista a populatiei yoruba din Africa de Vest, toti zeii s-au nascut din zeul suprem Olodumare si i-au ramas supusi. I politeismul hindus, un singur principiu, Atman, controleaza nenumaratii zei si spirite, umanitatea si lumea biologica si fizica. Atman este esenta sau sufletul etern am intregului univers, ca si al fiecarui individ si fenomen.

Intuitia fundamentala a politeismului, cea care il distinge de monoteism, este ca puterea suprema care guverneaza lumea e lipsita de interese si preferinte si este prin urmare indiferenta la dorintele, preocuparile si grijile lumesti ale oamenilor. E zadarnic sa te rogi la aceasta putere pentru biruinta in razboi, pentru sanatate ori pentru ploaie, fiindca din perspectiva ei atotcuprinzatoare nu inseamna nimic faptul ca un regat invinge sau pierde, ca un anumit oras prospera sau decade, ca o anumita persoana se vindeca sau moare. Grecii n-au irosit nicio jertfa pentru Destin, iar hindusii nu au construit niciun templu pentru Atman.

Singura ratiune pentru a te apropia de puterea suprema din univers ar fi aceea de a renunta la toate dorintele si de a accepta realitatea asa cum este – de a accepta chiar si infrangerile si esecurile ei, saracia, boala si moartea. Astfel, unii hindusi, cunoscuti sub numele de sadhu sau sannyasi, isi dedica viata incercarii de a se uni cu Atman, atingand in felul acesta iluminarea. Ei se straduiesc sa vada lumea din punctul de vedere al acestui principiu fundamental, sa constientizeze ca, din perspectiva lui eterna, toate dorintele si temerile lumesti sunt fenomene efemere si lipsite de sens.

Majoritatea hindusilor nu sunt totusi sadhu. Ei sunt cufundati in grijile lor pamantesti, pentru care Atman nu e de mare ajutor. Pentru a primi sprijin in astfel de lucruri, hindusii apeleaza la zeii inzestrati cu puteri partiale. Tocmai pentru ca puterile lor sunt mai degraba partiale decat atotcuprinzatoare, zei precum Ganesa, Laksmi si Sarasvati au interese si preferinte. Oamenii pot astfel sa cada la invoiala cu aceste puteri partiale si sa se bazeze pe ajutorul lor pentru a castiga razboaie si a se vindeca de boli. Exista cu necesitate multe astfel de puteri mai mici, cata vreme odata ce  vei incepe sa divizezi puterea atotcuprinzatoare a unui principiu suprem, vei sfarsi in mod inevitabil cu mai mult de o zeitate. De aici pluralitatea zeilor.

Intuitia politeismului contribuie la o toleranta religioasa extinsa. Deoarece politeistii cred, pe de o parte, intr-o putere suprema complet dezinteresata, iar pe de alta, in multe puteri partiale si interesate, nu e deloc dificil  pentru credinciosii unui zeu sa accepte existenta si eficacitatea altor zei. Politeismul este in mod inerent lipsit de prejudecati si ii persecuta arareori pe ‘eretici’ si ‘necredinciosi’.

Chiar atunci cand au cladit imperii uriase, politeistii nu au incercat sa-i converteasca pe supusi. Egiptenii, romanii si aztecii nu au trimis misionari pe meleaguri straine pentru a raspandi cultul lui Osiris, Jupiter sau Huitzilopochtli (principalul zeu aztec) si nu au trimis cu siguranta armate in acest scop. Popoarele supuse din intregul imperiu trebuiau sa respecte zeii si ritualurile lui, de vreme ce acesti zei si aceste ritualuri protejau si legitimau imperiul. Totusi, nu li se cerea sa renunte la zeii si ritualurile lor locale. In Imperiul Aztec, popoarele cucerite erau obligate sa construiasca temple pentru Huitzilopochtli, insa aceste temple erau construite laolalta cu cele ale zeilor locali, si nu in locul lor. In multe cazuri elita imperiala insasi adopta zeii si ritualurile popoarelor supuse. Romanii le-au adaugat bucurosi panteonului lor pe zeita asiatica Cybele si pe cea egipteana Isis.

Singurul zeu pe care romanii au refuzat timp indelungat sa-l tolereze a fost zeul monoteist si prozelitist al crestinilor. Imperiul Roman nu le-a pretins crestinilor sa renunte la credintele si ritualurile lor, dar le-a cerut sa recunoasca zeii protectori ai imperiului si divinitatea imparatului. Acest lucru era vazut ca o declaratie de loialitate politica. Atunci cand crestinii au refuzat vehement sa se supuna si au continuat sa respinga toate incercarile de compromis, romanii au ractionat persecutand ceea ce considerau ca este o factiune subversiva din punct de vedere politic. Si chiar si acest lucru l-au facut fara mare convingere. In cei 300 de ani de la rastignirea lui Hristos si pana la convertirea imparatului Constantin, imparatii romani politeisti nu au initiat mai mult de patru persecutii generale impotriva crestinilor. Administratorii si guvernatorii locali au declansat unele violente anticrestine din proprie initiativa. Totusi, daca insumam toate victimele acetor persecutii, reiese ca in aceste trei secole romanii politeisti nu au omorat maimult de cateva mii de crestini. Prin comparatie, in cursul urmatorilor 1500 de ani, crestinii au macelarit crestini cu milioanele pentru a apara interpretari usor diferite ale religiei iubirii si milei.

Razboaiele religioase dintre catolici si protestanti care au maturat Europa in secolele XVI-lea si al XVII-lea sunt cu deoasebire faimoase. Toti cei implicati acceptau divinitatea lui Hristos si evanghelia Lui propavaduind mila si iubirea. Totusi, nu erau de acord in privinta naturii acestei iubiri. Protestantii credeau ca iubirea divina este atat de mare, incat Dumnezeu S-a intrupat si S-a lasat torturat si rastignit, rascuparand astfel pacatul originar si deschizand portile raiului tutror acelora care isi marturiseau credinta in El. Catolicii sustineau ca credinta, desi era esentiala, nu era suficienta. Pentru a ajunge in rai, credinciosii trebuiau sa participe la ritualurile Bisericii si sa faca fapte bune. Protestantii nu au acceptat acest lucru, sustinand ca un astfel de troc diminueaza maretia si iubirea lui Dumnezeu. Oricine crede ca ajungerea in rai depinde de faptele lui bune isi supraestimeaza propria importanta si lasa sa se inteleaga ca suferinta lui Hristos pe cruce si iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate nu sunt suficiente.

Aceste dispute teologice au devenit atat de violente, incat in secolele al XVI-lea si al XVII-lea catolicii si protestantii s-au omorat intre ei cu sutele de mii. Pe 24 august 1572, catolicii francezi care subliniau importanta faptelor bune au atacat comunitatile de protestanti francezi care scoteau in evidenta iubirea lui Dumnezeu pentru umanitate. In acest atac, asa-numitul Masacru din Noaptea Sfantului Bartolomeu, intre 5000 si 10000 de protestanti au fost macelariti in mai putin de 24 de ore. Cand papa de la Roma a auzit vestile din Franta, a fost atat de coplesit de bucurie incat a cerut sa se oficieze un Te Deum pentru a celebra momentul si i-a comandat lui Giorgio Vasari o fresca a masacrului intr-una din salile Vaticanului (sala este in prezent inaccesibila vizitatorilor). Mai multi crestini au fost ucisi de fratii lor crestini in aceste 24 de ore decat de Imperiul Roman politeist in intreaga existenta.”

Up07122019

“Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong si Buzz Aldrin au aterizat pe suprafata lunii. In lunile premergatoare expeditiei lor, astronautii misiunii Apollo 11 s-au antrenat intr-un desert indepartat din vestul Statelor Unite ce semana cu peisajul lunar. Regiunea adaposteste mai multe comunitati de indigeni americani si exista o poveste – sau legenda – care istoriseste intalnirea dintre astronauti si un localnic.

In una din zile, in timp ce se antrenau, astronautii au dat peste un indian batran. Barbatul i-a intrebat ce fac acolo. I-au raspuns ca fac parte dintr-o expeditie de cercetare care va pleca curand sa exploreze luna. Cand a auzit asta, batranul a tacut cateva momente, apoi i-a intrebat pe astronauti daca ii pot face o favoare.

– Ce doresti? l-au intrebat.

– Pai, a spus batranul, oamenii din tribul meu cred ca pe luna traiesc spirite sacre. Ma intrebam daca ati putea sa le transmiteti un mesaj important din partea poporului meu.

– Care e mesajul? au intrebat astronautii.

Batranul a spus ceva in limba tribului sau si apoi le-a cerut astronautilor sa repete iar si iar ce spusese pana cand au retinut corect.

– Ce inseamna asta? au intrebat astronautii.

– O, nu pot sa va spun. E un secret pe care doar tribul nostru si spiritele de pe luna au voie sa-l stie.

Dupa ce s-au intors la baza, astronautii au tot cautat pana cand au gasit pe cineva care stia limba tribului si i-au cerut sa traduca mesajul secret. Cand au repetat ce memorasera, traducatorul a inceput sa rada in hohote. Dupa ce s-a potolit, astronautii l-au intrebat ce insemna. Barbatul le-a explicat ca fraza pe care o invatasera cu atata grija insemna: ‘Sa nu credeti un cuvant din ce va spun oamenii astia. Au venit sa va fure pamanturile’.”

Up08122019

“Oamenii sunt eliberati de suferinte nu atunci cand experimenteaza cutare sau cutare placere fugara, ci mai degraba atunci cand inteleg natura trecatoare a tuturor senzatiilor lor si inceteaza sa le doreasca. Acesta este scopul practicilor budiste de meditatie. In meditatie, trebuie sa observi indeaproape mintea si trupul, sa asisti la ivirea si disparitia neincetata a tuturor senzatiilor tale si sa intelegi cat de inutil este sa le urmaresti. Cand aceasta goana dupa senzatii ia sfarsit, mintea se relaxeaza si devine foarte clara si multumita. Tot felul de simtaminte continua sa se nasca si sa piara – bucurie, manie, plictiseala, concupiscenta – , insa, odata ce incetezi sa ravnesti la anumite senzatii, poti sa le accepti pur si simplu ca atare. Traiesti in momentul prezent in loc sa fantezezi despre ce ar fi putut sa fie.

Seninatatea care rezulta e atat de profunda, incat cei care isi petrec viata intr-o goana frenetica dupa senzatii placute pot doar cu greu sa si-o imagineze. E ca si cum un om ar sta timp de decenii pe malul marii, prinzand anumite valuri ‘bune’ si incercand sa le impiedice sa se dezintegreze si in acelasi timp impangand valurile ‘rele’ ca sa le tina cat mai departe de el. Zi dupa zi, omul sta pe plaja simtind ca o ia razna cu acest exercitiu inutil. In cele din urma, se aseaza pe nisip si lasa pur si simplu valurile sa vina si sa se duca dupa voie. Cata pace!”

Disponibila pentru imprumut.

 

Daca vrei cartea ta, click aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s