Curcubeul apare si dispare

Cartea o poti cumpara de aici.

“Prin vene incepuse sa-mi curga indoiala in legatura cu propria persoana. Daca eu nu mai stiam cine eram, cum ar fi putut sti tusa Ger sau altcineva? Tanjeam sa fiu pe placul tuturor si sa le intru in gratii: tusii Ger, chiar si copiilor acesteia, niste adulti care imi erau rude si despre care habar nu aveam ca exista. Iar dorinta de a fi acceptata de ei s-a prins de mine ca un scai.

Acesta este un defect pe care tu, Anderson, nu-l ai, slava Cerului. Tu ai fost pretuit si adorat inca de cand ai venit pe lume. Nici dupa ce am devenit adult nu m-a parasit nevoia stringenta de a le face pe plac celorlalti. Ma umplea de bucurie sa-i vad fericiti pe cei din jurul meu si asta ma facea sa ma simt bine si sa ma simt in siguranta. Dar aceasta stare nu dura mult.

Este inutil sa incerci mereu sa le intri in gratii celor din jur. Acest lucru te determina sa te urasti si, atunci cand cineva incearca sa-si arate nemultumirea fata de tine, sa te detesti si mai mult.

Chiar si in prezent sunt tentata sa ma comport asa uneori. Daca cineva imi solicita un anumit lucru – de exemplu, sa pictez un tablou sau sa acord un interviu -, trebuie sa fac eforturi ca sa-mi pot lua un moment de respiro si sa ma intreb: chiar vreau sa fac asta? Acum insa, indiferent de raspuns, macar stiu ca este ceea ce-mi doresc cu adevarat.”

Up09122018

“Odata cu trecerea anilor insa, am ajuns sa-mi amintesc doar momentele frumoase dintre noi. Acum, Leopold nu mai este monstrul care a incercat sa ma desparta de copiii mei, ci e din nou geniul pe care l-am cunoscut. El si Howard Hughes raman printre cei mai minunati barbati pe care i-am cunoscut vreodata.

Nimeni nu era ca Leopold. Imi sustinea atat pasiunea pentru pictura, cat si restul activitatilor creative. Nu m-a pus niciodata la punct si nu mi-a vorbit niciodata urat, doua lucruri care au contat enorm pentru mine. M-a ajutat sa cresc si m-a facut sa ma simt cea mai frumoasa si mai speciala femeie din lume. Nimeni nu se mai purtase asa cu mine, cu exceptia lui Howard Hughes, in timpul scurtei noastre relatii. Dragostea profunda pe care mi-o purta m-a ajutat mult sa ma vad cu alti ochi.

Daca as putea da timpul inapoi, as rescrie povestea casniciei noastre, dar ce-a fost a fost. Nimic nu mai poate fi schimbat. Amintirile s-au estompat si astfel am putut sa-l iert si pe el, dar si pe mine, pentru tot ce nu a mers intre noi.”

Up16122018

“Noi nu am vorbit niciodata despre iertare, astfel ca nu stiu ce parere sau ce dubii ai vizavi de acest subiect, dar mie inca imi vine sa zambesc cand ma gandesc la versul din rugaciunea ‘Tatal nostru’ pe care am invatat-o de la Dodo si pe care o spun in fiecare in genunchi, inainte de a merge la culcare: ‘Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri’.

Cand eram tanara, n-aveam habar despre insemnatatea acestor vorbe, dar acum le inteleg. Toata viata m-am gandit la asta si acum am ajuns in sfarsit sa inteleg ca a ierta este mai simplu decat mi-as fi putut imagina: indiferent de problema pe care ai putea s-o ai cu cineva, pune-te in locul persoanei respective si incearca sa vezi situatia si din perspectiva acesteia.

Cand faci acest lucru, raul si binele incep sa se contureze si devii capabil sa ierti greselile celorlalti. Doar cand anume intelegi de unde vin raul si binele, respectiv ce anume ii motiveaza pe ceilalti si ce le genereaza actiunile, poti sa ierti si sa mergi mai departe. Majoritatea copiilor cred ca durerea, moartea sau divortul au loc din cauza unui lucru pe care l-au facut ei, dar pe care nu il inteleg; considera ca este vina lor. Este clar ca eu m-am invinovatit pentru toate lucrurile care mi s-au intamplat in copilarie. M-am simtit vinovata pentru lupta dintre mama si tusa Ger pentru custodia mea, chiar daca nu intelegeam motivele. In plus, cand s-a spus ca mama ar fi lesbiana, intr-un fel sau altul am considerat ca a fost tot vina mea.

A fost dificil sa-mi schimb modul in care gandeam. Mi-a luat multi ani sa o inteleg pe mama, sa o iert pe ea, pentru durerea pe care mi-o provocase, dar si pe mine, pentru sentimentul innebunitor de vina care m-a insotit toata viata – o vina care mi-a planat deasupra capului inca de cand am aflat ca tata si sora mea vitrega, Cathleen, au murit la 45, respectiv 40 de ani din cauza aceleiasi afectiuni provocate de alcool.”

Disponibila pentru imprumut

Daca vrei cartea ta, o poti cumpara de aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s