Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace

Cartea o poti cumpara de aici.

“Fiecare dintre noi are nespus de multe harti in minte. Ele pot fi clasificate in doua categorii principale: harti reprezentand lucrurile asa cum sunt, adica realitati, si harti ale lucrurilor asa cum ar trebui sa fie, adica valori. Toate trairile noastre sunt interpretate cu ajutorul acestor harti mentale. Rareori ne intrebam daca sunt sau nu corecte; de obicei nici nu ne dam seama ca lucram cu ele. Credem pur si simplu ca felul in care privim lucrurile este chiar modul lor de a fi sau modul in care ar trebui sa fie.”

Up22122017

“Imi aduc aminte ca si eu, in calitate de tata, am incalcat acest principiu cu multi ani in urma. Tocmai sosisem acasa in ziua cand fetita mea isi sarbatorea aniversarea de trei ani, si am gasit-o ghemuita intr-un colt al camerei de zi, strangand crispata in brate toate jucariile primite si refuzand sa-i lase pe ceilalti copii sa se joace cu ele. Primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost prezenta numerosilor parinti care priveau aceasta scena de dezlantuire egoista. M-am simtit extrem de stanjenit, cu atat mai mult cu cat la vremea aceea tineam un curs despre relatiile umane si am stiut indata, mai bine zis am simtit ce asteptau parintii aceia de la mine.

Atmosfera era intr-adevar foarte incarcata – copilasii se inghesuiau in jurul fetitei mele cu manutele intinse, vrand sa se joace si ei cu jucariile pe care abia le daruisera, iar copila mea se cantonase intr-un refuz incapatanat. Mi-am spus in gand: ‘E cazul sa o invat pe fetita sa imparta ce are cu ceilalti. Imi este clar si cred cu tarie ca valoarea impartirii este un lucru fundamental’.

Am inceput prin a formula o simpla cerere:

– Draguta mea, vrei sa imparti cu prietenii tai jucariile pe care ti le-au daruit?

– Nu! raspunse ea categoric.

A doua metoda era de a folosi un argument rational.

– Draguta mea, daca inveti sa imparti jucariile cu ei cand sunt la tine acasa, atunci cand te vei duce tu la ei, o sa imparta jucariile lor cu tine.

Raspunsul veni prompt:

– Nu!

Mai simteam din ce in ce mai stingherit, deoarece era evident ca vorbeam in gol. A treia metoda era mituirea. I-am soptit:

– Micuta mea, daca imparti jucariile cu ei, am o surpriza pentru tine. Iti dau guma de mestecat.

– Nu vreau guma! exploda micuta.

Simteam cum ma cuprinde exasperarea. La cea de-a patra incercare, am recurs la teama si amenintare.

– Daca nu faci ce-ti spun, ai s-o patesti!

– Nu-mi pasa! striga. Sunt ale mele. Nu trebuie sa le impart cu nimeni!

In cele din urma am recurs la forta. Am luat pur si simplu cateva jucarii si le-am dat celorlalti copii. ‘Luati, copii, si jucati-va.’

Poate ca fetita mea trebuia mai intai sa-si ‘traiasca’ simtul de proprietate inainte de a putea darui. De fapt, pot eu darui ceva cu adevarat, inainte de a-l poseda? Avea nevoie ca eu, tatal ei, sa posed un nivel mai ridicat de maturitate emotionala, pentru a o ajuta sa traiasca aceasta experienta.

Insa in momentul acela am acordat mai multa importanta parerii parintilor acelora despre mine, decat cresterii si dezvoltarii copilei mele si relatiei mele cu ea. M-am multumit sa consider ca am dreptate: ea trebuia sa imparta jucariile cu ceilalti si gresea nevrand s-o faca.

Probabil ca m-am asteptat la mai mult din partea ei, din simplul motiv ca eu, la scara mea, mai aflam pe o treapta mai joasa. Nu fusesem in stare sau n-am vrut sa dau dovada de rabdare sau de intelegere, si ca atare, m-am asteptat ca ea sa dea obiecte. Incercand sa-mi compensez deficienta, am imprumutat putere de la pozitia si autoritatea mea si am constrans-o sa faca ceea ce voiam eu sa faca.

Insa a imprumuta putere din alta parte genereaza slabiciune. Genereaza slabiciune in cel ce imprumuta, pentru ca intareste dependenta lui de factori externi in rezolvarea problemelor sale. Genereaza slabiciune in persoana care se vede obligata sa ‘accepte in mod tacit’, impiedicand-o sa judece independent, impiedicand-o sa evolueze si sa se supuna unei discipline interioare. Si, in ultima instanta, coboara calitatea relatiei. Frica ia locul cooperarii iar cei implicati trec pe pozitii defensive si arbitrare.

Si ce se intampla cand sursa de  unde se imprumuta puterea – fie ca e vorba de un statut superior sau de forta fizica, de pozitie sociala, autoritate, acreditari, simboluri de privilegii, reprezentare sau merite din trecut – se schimba sau dispare?

Daca as fi fost mai matur, m-as fi putut bizui pe propria forta – pe intelegerea a ceea ce inseamna a imparti, pe capacitatea mea de a iubi si de a fi grijuliu – si i-as fi permis fiicei mele fara a o sili, sa aleaga daca voia sau nu sa imparta jucariile cu altii. Poate ca, dupa incercarea de a argumenta cu ea rational, ar fi trebuit sa atrag atentia copiilor asupra unui joc interesant, inlaturand presiunea emotionala la care era supusa copila. Am constatat ca, indata ce copiii isi insusesc cu adevarat simtul proprietatii, le vine mai usor sa imparta cu ceilalti – o fac in mod firesc, cu spontaneitate.

Ce-am invatat din aceasta experienta? Exista momente cand trebuie sa dai o lectie si momente in care nu e cazul s-o dai. Cand contactul uman e tensionat si aerul incarcat cu emotii, incercarea de a da lectii e adesea receptata ca o forma de judecata si respingere. Rezultatul pare a fi mult mai bun daca atunci copilul e luat deoparte si, indata ce s-a stabilit contactul, se discuta calm cu el, ajutandu-l sa traga invatatura ceruta de imprejurare. As zice ca la vremea aceea mi-au lipsit maturitatea emotionala, rabdarea si stapanirea de sine necesare pentru a proceda in felul acesta.

Poate ca simtul proprietatii trebuie insusit in prealabil, ca sa se poata naste un simt real al daruirii. Poate ca multi dintre cei care dau in mod mecanic sau refuza sa daruiasca in cadrul conjugal sau familial n-au avut niciodata prilejul sa realizeze ce inseamna a fi propriul tau stapan, a avea contiinta identitatii tale, a propriei tale valori.

Pentru a-i ajuta cu adevarat pe copiii nostri sa creasca, ar trebui sa asteptam cu rabdare ca ei sa dobandeasca simtul proprietatii si apoi sa avem tactul necesar de a-i invata valoarea daruirii, oferindu-le propriul nostru exemplu.”

Up26122017

“Suntem facuti sa fim proactivi. Si daca vietile noastre sunt determinate de conditionari si de circumstante, acestea se explica prin faptul ca, fie deliberat, fie din inadvertenta, am ales sa ne lasam dirijati de ele.

Si aceasta alegere ne face sa fim reactivi. Persoanele reactive traiesc sub influenta ambiantei fizice. Daca vremea e buna, se simt bine. Daca e rea, se resimt – isi schimba atitudinea, le scade randamentul. Persoanele proactive isi poarta vremea cu ele; fie ca ploua, fie ca e senin, dispozitia lor ramane aceeasi. Criteriul lor e valoarea; si daca ea le cere sa produca ceva de calitate, starea meteorologica nu mai intra in discutie.

Persoanele reactive sunt afectate de ambianta sociala, de ‘vremea sociala’. Daca sunt tratate cu respect, se simt bine; daca nu, trec pe pozitii de defensiva sau de protejare. Viata lor emotionala depinde exclusiv de comportamentul celorlalti, se lasa puternic influentate de slabiciunile acestora.

Capacitatea de a subordona o pulsiune unei valori caracterizeaza persoana proactiva. In vreme ce persoanele reactive se lasa conduse de impulsuri si de sentimente, de imprejurari, de mediul in care traiesc, persoanele proactive sunt conduse de valori – valori gandite cu grija, alese si interiorizate.

Persoanele proactive sunt si ele influentate de stimuli externi, fizici, sociali sau psihologici; insa raspunsul lor – constient sau inconstient – la acesti stimuli este o optiune, un raspuns intemeiat pe criteriul valoric.”

Up31122017

“Va propun, mai bine zis va provoc la o proba de 30 de zile, in care sa puneti la incercare principiul proactivitatii. Testati-l si vedeti ce se intampla. Timp de 30 de zile, traiti numai in CERCUL DE INFLUENTA. Luati-va angajamente minore si respectati-le. Oferiti solutii si nu criticati. Fiti un exemplu, nu un judecator. Fiti o parte a rezolvarii, nu o parte a problemei.

Faceti aceasta experienta inauntrul familiei, la serviciu, in viata conjugala. Nu invocati deficientele celorlalti. Cand faceti o greseala, recunoasteti-o, corectati-o pe loc, trageti concluzii. Nu va complaceti in a blama sau acuza. Concentrati-va pe lucrurile in care puteti interveni. Lucrati asupra dumneavoastra, asupra modului dumneavoastra de a fi.

Priviti defectele celorlalti cu toleranta si compasiune, nu-i invinuiti. Nu e vorba de ceea ce ei nu fac sau de ceea ce ar trebui sa faca; e vorba de raspunsul pentru care ati optat intr-o situatie data, ceea ce dumneavoastra trebuie sa faceti. Daca va surpindeti gandind ca problema e ‘acolo, afara’, opriti-va. Gandul acesta este adevarata problema.

Cei ce-si vor exercita libertatea zi de zi, asa cum e la pornire, intr-un stadiu embrionar, o vor vedea amplificandu-se incet, incet. Cei ce n-o vor face o vor vedea diminuandu-se pe zi ce trece si se vor trezi nu traind, ci ‘traiti’, adica traind dupa voia altora, conform scenariilor scrise de parinti, de asociati, de societate in general.

Suntem raspunzatori de eficacitatea noastra, de propria noastra fericire si – as indrazni sa spun – in ultima instanta chiar de majoritatea imprejurarilor in care traim.

Samuel Johnon observa: ‘Izvorul multumirii trebuie sa tasneasca din mintea noastra. Cine nu cunoaste indeajuns firea omeneasca crede ca-si va gasi fericirea schimband altceva decat propriile porniri si-si va irosi viata in eforturi sterile, inmultind necazurile pe care ar dori sa le inlature.’

…”

Up03012018

“Exista principiul conform caruia toate lucrurile sunt create de  doua ori, insa creatia prima nu este intotdeauna rodul unei intentii constiente. In viata noastra personala, daca nu ne cultivam capacitatea de constientizare si nu luam initiativa primei creatii, le dam celorlalti sau imprejurarilor din afara CERCULUI DE INFLUENTA posibilitatea de a ne modela partial existenta, prin lipsa noastra de participare. Traim pasiv / reactiv scenariile preluate din familia noastra, de la colaboratori, din programul altora, din imprejurari – scenarii insusite din anii copilariei, din educatia si conditionarile noastre.

Aceste scenarii sunt scrise de oameni – nu au la baza principii. Isi au originea in vulnerabilitatile noastre, in adanca dependenta fata de altii, in intensa noastra nevoie de a fi acceptati si iubiti, de a trai cu sentimentul unei apartenente, al importantei si demnitatii noastre, de a simti ca avem un loc si un rost in viata.

Cu sau  fara stirea noastra, cu sau fara intentia noastra, exista o prima creatie in toate aspectele vietii. Iar noi suntem a doua creatie – fie a propriei noastre ‘programari’, fie a programarii altora, a imprejurarilor sau a vechilor noastre deprinderi.

Si totusi dispunem cu totii de acele capacitati specific umane de constientizare, imaginatie si constiinta morala care ne permit sa examinam creatiile ‘prime’ si sa ne elaboram noi insine prima creatie, sa scriem cu mana noastra propriul scenariu. Cu alte cuvinte, DEPRINDEREA 1 spune: ‘Tu esti creatorul’. DEPRINDEREA 2 este prima creatie.”

Up04012018

“Cred ca oricine e serios implicat intr-o relatie cu biserica va recunoaste ca a merge regulat la slujbele religioase nu presupune nicidecum o traire spirituala. Sunt destui cei atat de intens preocupati de frecventarea serviciilor divine si de activitatile colaterale in cadrul bisericii incat devin nepasatori la nevoile oamenilor din jur, traind in directa contradictie cu perceptele pe care le profeseaza. Altii, care nu asista regulat sau chiar deloc la liturghii, gandesc si se poarta intr-un mod mult mai apropiat de principiile eticii iudeo-crestine.

Am participat o viata intreaga la activitati organizate in cadre bisericesti sau in grupuri comunitare si am constatat ca a frecventa biserica nu inseamna a trai efectiv principiile predicate in acele intruniri. Poti fi foarte activ in cadrul activitatilor bisericesti si total inactiv in spiritul Evangheliei!

Intr-o viata al carei centru este biserica, imaginea sociala, ‘fatada’, poate deveni preocuparea dominanta a unei persoane, intretinandu-i o atitudine ipocrita care-i submineaza siguranta de sine si valoarea intrinseca. Orientarea ei interioara deriva din constiinta sociala si tinde sa ii eticheteze pe ceilalti intr-un mod cu totul artificial, calificandu-i drept ‘activi’, ‘inactivi’, ‘liberali’, ‘dreptcredinciosi’ sau ‘conservatori’.

Biserica fiind o organizatie institutionala, operand cu tactici si strategii, programe, practici si personal, nu poate acorda nimanui, prin ea insasi, o siguranta profunda, durabila, nici simtul valorii intime. Acestea deriva numai dintr-o existenta traita in conformitate cu principiile predicate in biserica. Insa organizatia, ca atare, nu le poate asigura.

Nici sentimentul unei indrumari permanente nu poate izvora dinauntrul bisericii. Oamenii centrati pe biserica traiesc o viata compartimentata, gandind, simtind si actionand intr-un anumit fel duminica si in cu totul alt fel in celelalte zile ale saptamanii. O asemenea lipsa de unitate si integritate reprezinta o amenintare suplimentara pentru siguranta de sine, marind nevoia de autojustificare si de clasificare a semenilor.

A vedea in biserica un scop in sine, in locul unui mijloc de acces la spiritualitate, submineaza intelegerea si echilibrul interior ale individului. Biserica pretinde sa-i invete pe oameni care este adevarata sursa a puterii, dar nu se identifica cu acea putere. Se prezinta doar ca un vehicul prin care puterea divina poate patrunde in natura umana.”

Up27022018

“A cauta sa intelegi – in adevaratul sens al cuvantului – pe cineva este probabil cea mai importanta depunere posibila si cheia tuturor celorlalte depuneri. Nu aveti cum sa stiti ce anume reprezinta o investitie pentru alta persoana pana ce nu o intelegeti. Ceea ce in ochii dumneavoastra reprezinta o investitie – o conversatie amicala cu prilejul unei plimbari, o intalnire la cofetarie, o lucrare facuta in comun – poate sa nu fie perceputa ca atare de altcineva. Daca nu sunt atinse interesele si nevoile profunde ale unei persoane, ar putea fi chiar interpretata ca o retragere de fonduri, ca o deposedare.

Ceea ce pentru unul este o misiune a vietii, pentru altul poate fi un fleac. In functie de locul pe care o persoana il ocupa in viata dumneavoastra, ceea ce este important pentru ea trebuie sa aiba si pentru dumneavoastra aceeasi importanta. Numai atunci investitia este perceputa ca atare. De pilda, lucrati la un proiect de maxima urgenta, cand copilasul dumneavoastra de sase ani va intrerupe cu un nimic oarecare, dar care pentru el inseamna foarte mult. Trebuie sa va fi insusit DEPRINDEREA 2 pentru a identifica ce este valoros pentru acea persoana si a va angaja fata de acea valoare, cat si DEPRINDEREA 3 pentru a-i da prioritate, modificandu-va agenda de lucru. Acceptand valoarea pe care o acorda spuselor sale, manifestati o intelegere care reprezinta o substantiala investitie.”

Up01032018

“Sunt numerosi cei care poarta amprenta unei mentalitati pe care eu o numesc Mentalitatea Insuficientei. Perspectiva lor asupra vietii este ca cineva nu poate obtine ceva decat pe socoteala altcuiva. Mentalitatea Insuficientei este paradigma jocului de suma nula.

Oamenii cu Mentalitatea Insuficientei impart greu cu altii recunoasterea (meritul) si creditul, puterea ori profitul – chiar cu acei care ii ajuta in productie. La fel de greu se pot bucura de succesul altora, chiar daca acestia sunt – uneori poate tocmai pentru ca sunt – membrii propriei lor familii, prieteni sau colaboratori apropiati. Cand altcineva are un succes mai deosebit sau se bucura de o recunoastere speciala, e ca si cum li s-ar fi luat un drept ce li se cuvenea.

Chiar daca isi exprima verbal bucuria fata de succesul altora, pe dinauntru sunt rosi de invidie. Simtul valorii lor personale exista prin comparatie, iar succesul altora este interpretat ca propriul lor esec: numai un anumit numar de studenti poate beneficia de calificativul ‘A’; o singura persoana poate fi ‘numarul 1’. A castiga inseamna ‘a invinge’.

Nu rareori oamenii cu Mentalitatea Insuficientei nutresc in secret speranta ca si celorlalti sa li se intample o nenorocire, un necaz – nu neaparat teribil, dar acceptabil, in asa fel incat ‘sa stea la locul lor’. Compara intruna, in spiritul rivalitatii. Isi investesc energiile acaparand obiecte, oameni, pentru a-si intari sentimentul valorii personale.”

Up07032018

“A comunica – cea mai importanta aptitudine in viata! Cele mai multe ore de trezie le petrecem comunicand. Dar ganditi-va putin: ati invatat ani de zile sa cititi, sa scrieti, sa vorbiti. Dar de ascultat, ati invatat? Ce calificare, ce educatie ati primit, care sa va faca apti de a asculta cu adevarat, de a intelege alta fiinta umana dinauntru cadrului ei de referinta?”

Up08032018

“Dezvoltarea noastra intelectuala si disciplina studiului provin in mare parte din educatia scolara. Insa indata ce parasesc scoala, multi isi lasa mintea in paragina. Nu mai fac lecturi serioase, nu se mai informeaza pe alte teme in afara domeniului lor de activitate, nu gandesc analitic, nu scriu – in asa fel incat sa invete sa se exprime intr-un limbaj clar si concis. In schimb, isi petrec timpul uitandu-se la televizor. Din sondajele facute reiese ca in majoritatea caselor aparatul TV functioneaza 35-45 de ore pe saptamana. Deci un timp egal cu cel petrecut la slujba si chiar mai lung decat cel petrecut la scoala. Televiziunea exercita cea mai puternica influenta sociala din cate exista. Toate valorile pe care le vehiculeaza au un foarte mare impact asupra noastra, de cele mai multe ori in modul cel mai subtil si imperceptibil cu putinta.”

Up09032018

“Sunt foarte multi cei care n-au trait, nici macar intr-o mica masura, o convietuire sinergica in viata lor de familie, nici in cea sociala. Au fost crescuti si ‘programati’ in conceptia unei comunicari de tip dominator sau defensiv, ori in credinta ca nu te poti increde nici in viata, nici in ceilalti oameni. …

Iata una dintre marile tragedii, dintre marile irosiri ale vietii! Uriase potentialitati raman in stare latenta, neatinse si nefolosite. Atitia oameni traiesc zi de zi o viata lipsita de eficacitate, necunoscandu-si si neutilizandu-si potentialul. Se pot intalni cu beneficiile sinergiei doar in zone marunte, periferice ale vietii lor.

Poate ca pastreaza amintirea unei trairi in care au simtit ca pot actiona creativ – poate in sport, cand pentru un timp au participat la un autentic spirit de echipa. Sau intr-o situatie limita, cand oamenii fraternizeaza spontan, uitand de Eul lor si de orgoliu, pentru a salva viata cuiva sau a gasi solutia unei crize.

Multor persoane evenimentele de acest gen le pot parea neobisnuite, neverosimile sau chiar miraculoase. Si totusi nu e deloc asa! Aceste situatii pot fi create in mod regulat, consecvent, aproape zilnic in viata tuturor. Insa e nevoie de un puternic sentiment de siguranta interioara, de o deschidere fara rezerve si de cutezanta – de lipsa de teama fata de eventualele riscuri.”

Disponibila pentru imprumut.

Daca vrei cartea ta, o poti cumpara de aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s